Armata americană a identificat unitatea din care fac parte militarii ce urinau pe cadavrele unor afgani
Corpul Puşcaşilor marini americani a identificat unitatea din care ar putea face parte cei patru militari filmaţi în timp ce urinau pe cadavrele unor afgani, a declarat un oficial militar citat de AFP.
„Credem că am identificat unitatea. Nu putem dezvălui detalii deocamdată, incidentul face obiectul unei anchete în curs", a declarat colonelul Joseph Plenzler, purtătorul de cuvânt al Puşcaşilor marini.
Conform unei alte surse, Pentagonul i-ar fi identificat chiar şi pe cei patru militari implicaţi în incident. Înregistrarea video nu a fost încă autentificată, dar nu există indicii că ar fi falsă.
Conform presei, militarii sunt membri ai unităţii Puşcaşilor marini din Camp Lejeune (North Carolina), fiind vorba chiar de lunetişti de elită.
Conform Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan (ISAF), înregistrarea video în care patru bărbaţi purtând uniforme militare americane urinează pe trei cadavre prezentate ca fiind ale unor insurgenţi talibani este un act „lipsit de respect" şi „dezonorant".





















































