Antivirul rusesc Kaspersky va fi interzis în SUA pentru toți cetățenii americani: „Exploata informaţii americane sensibile”

0
Publicat:

Statele Unite ale Americii au interzis de joi, 20 iunie 2024, produsele antivirus Kaspersky Lab pe teritoriul american, invocând riscuri de securitate cibernetică asociate cu legăturile companiei cu Rusia. Interdicția se aplică atât cetățenilor americani de pe teritoriul SUA, cât și celor din străinătate.

Serviciu Kaspersky Takedown. FOTO Arhivă
Serviciu Kaspersky Takedown. FOTO Arhivă

Washingtonul reproșează acestui gigant din domeniul securităţii cibernetice apropierea sa de Moscova, informează AFP şi dpa.

Departamentul Comerțului al SUA a precizat că Kaspersky nu va mai putea să vândă software-ul său în SUA sau să ofere actualizări pentru produsele deja instalate. De asemenea, interdicția se extinde și către filialele și companiile-mamă ale Kaspersky Lab.

"Kaspersky nu va mai putea, între alte activităţi, să vândă softurile sale în SUA sau să furnizeze actualizări ale softurilor deja utilizate", a anunţat Departamentul Comerţului al SUA într-un comunicat, citat de Agerpres.

Cu toate acestea, Kaspersky va fi autorizat să-şi desfăşoare unele activităţi până pe 29 septembrie, pentru a le da clienţilor timp să găsească o alternativă.

De asemenea, trei entităţi legate de Kaspersky au fost adăugate pe lista neagră a Washingtonului, "pentru cooperarea lor cu autorităţile militare şi cu serviciile de informaţii ruse în vederea sprijinirii obiectivelor guvernului rus în materie de spionaj cibernetic".

Companiile şi persoanele private care vor continua să utilizeze antivirusul Kaspersky nu se expun cu toate acestea unor sancţiuni din partea SUA, însă sunt avertizate în legătură cu riscurile legate de securitatea cibernetică, precizează Departamentul Comerţului.

Interdicția de astăzi este o lovitură semnificativă pentru Kaspersky, care are peste 400 de milioane de utilizatori la nivel global. Compania este una dintre cele mai populare branduri de antivirus din lume, cu o cotă de piață semnificativă în SUA.

„Exploata informaţii americane sensibile”

"Rusia a arătat de nenumărate ori că are capacitatea şi intenţia de a exploata companii ruse, precum Kaspersky Lab, pentru a aduna şi exploata informaţii americane sensibile", a comentat secretarul american al comerţului, Gina Raimondo, citată în comunicat.

Această acţiune "este vitală pentru securitatea noastră internă şi va apăra mai bine informaţiile personale şi viaţa privată a numeroşi americani", a declarat la rândul său secretarul american pentru securitate internă Alejandro Mayorkas.

Nu este prima dată când Washingtonul ia măsuri ce vizează Kaspersky. Softul fusese interzis agenţiilor federale încă din 2017.

De asemenea, în martie 2022, Comisia federală pentru comunicaţii a SUA a adăugat produsele, soluţiile şi serviciile de securitate furnizate, direct sau indirect, de Kaspersky, pe "lista echipamentelor şi serviciilor de comunicare ce constituie o ameninţare pentru securitatea internă".

Multinaţionala Kaspersky are birouri în 31 de ţări şi clienţi în peste 200 de state şi teritorii, a detaliat Departamentul Comerţului.

Grupul furnizează programe antivirus şi alte produse şi servicii legate de securitatea cibernetică pentru peste 400 de milioane de utilizatori şi 270.000 de companii din lume.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite