Ancheta misterioasă de la Pentagon: Trei oficiali concediați se plâng de „defăimare”

0
0
Publicat:

Trei foști oficiali ai Departamentului Apărării din SUA, demiși vineri în urma unei anchete privind scurgeri de informații confidențiale, contestă modul în care s-a încheiat colaborarea lor cu instituția. Într-o declarație comună publicată de Dan Caldwell pe rețeaua X (fosta Twitter), aceștia vorbesc despre „atacuri nefondate” venite din partea unor „surse neidentificate” din interiorul Pentagonului, acuzând o campanie de discreditare.

Ancheta la Pentagon privind scurgeri de informații/FOTO:Arhiva
Ancheta la Pentagon privind scurgeri de informații/FOTO:Arhiva

„Suntem profund dezamăgiți de felul în care s-a pus capăt activității noastre în cadrul Departamentului Apărării”, transmit Dan Caldwell, Colin Carroll și Darin Selnick, într-un mesaj ce pare mai degrabă o replică politică decât o declarație administrativă. „Toți trei am servit cu onoare, doi dintre noi având la activ în misiuni în Irak și Afganistan. Tocmai de aceea, înțelegem importanța securității informației și ne-am dedicat protejării ei în fiecare zi”.

Cei trei au fost suspendați la începutul săptămânii trecute, iar vineri au fost oficial concediați. Dan Caldwell, consilier principal al secretarului Apărării Pete Hegseth, și Darin Selnick, adjunct al șefului de cabinet, au fost escortați din clădire marți. Miercuri, și Colin Carroll, șeful de cabinet al adjunctului secretarului Apărării, Steve A. Feinberg, a fost pus în concediu administrativ, potrivit unor surse citate de publicația The Hill.

Ancheta internă a fost declanșată în martie, în contextul apariției unor scurgeri de informații clasificate. Un memoriu intern, semnat de șeful de cabinet Joe Kasper, anunța la 21 martie că se va realiza un raport cu privire la dezvăluirile neautorizate și că acesta va fi înaintat secretarului Apărării, împreună cu recomandări concrete.

Informațiile care ar fi făcut obiectul scurgerilor

Informațiile care ar fi făcut obiectul scurgerilor includ, potrivit unor surse citate de Politico, desfășurarea unui al doilea portavion în Marea Roșie, planuri operaționale legate de Canalul Panama, detalii despre o vizită a lui Elon Musk la Pentagon și întreruperea partajării de informații cu Ucraina.

În declarația lor, Caldwell, Carroll și Selnick susțin că nu li s-a comunicat nici natura exactă a acuzațiilor, nici dacă ancheta este în curs sau dacă aceasta a existat cu adevărat. „A fost o experiență revoltătoare”, spun ei, dar își exprimă în continuare susținerea pentru administrația Trump-Vance, pe care o consideră capabilă „să redea grandoarea Pentagonului și să obțină pacea prin forță”.

Cei trei au legături strânse cu organizații conservatoare și think tank-uri cu influență în rândul republicanilor. Caldwell a fost consilier în cadrul Defense Priorities, iar Selnick, ofițer pensionat al Forțelor Aeriene, a lucrat pentru Concerned Veterans for America, o structură afiliată ideologic cu Partidul Republican. În acest context, mesajul transmis capătă și o conotație politică, semnalând posibile tensiuni între vechea gardă a Pentagonului și noii actori instalați în urma schimbării administrației.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite