Alegeri SUA 2020. Democraţii se reunesc pentru a confirma candidatura lui Biden la preşedinţie. Ce arată sondajele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE
Joe Biden FOTO EPA-EFE

Cu o zi înaintea începerii Convenţiei Naţionale Democrate, fostul vicepreşedinte Joe Biden, care urmează să fie desemnat oficial drept candidat al Partidului Democrat la Casa Albă, conduce în sondaje în faţa actualului preşedinte american Donald Trump.

Diferenţa în sondaje între democratul Joe Biden şi republicanul Donald Trump este de 9%, conform unui sondaj publicat duminică de NBC şi Wall Street Journal.

Circa 50% dintre participanţii la sondaj au declarat că vor vota pentru Biden, în timp ce alţii 41% s-au exprimat în favoarea lui Trump.

Totuşi, Biden înregistrează o scădere de 2% în raport cu un sondaj similar realizat acum o lună.

Convenţia Naţională Democrată începe luni, la Milwaukee, în statul-cheie Wisconsin, şi urmează să dureze timp de patru zile.

Fie progresişti, fie moderaţi, democraţii intenţionează să-şi strângă rândurile în jurul lui Biden într-un nou format, virtual, impus de pandemia de COVID-19, care afectează grav Statele Unite, cu peste 5,5 milioane de cazuri de infectare, dintre care peste 173.000 fatale.

Convenţia are loc la aproape trei luni de lansarea unui val de manifestaţii istorice împotriva brutalităţii poliţiei şi rasismului.

Joe Biden este aşteptat să ia cuvântul joi seară, la încheierea evenimentului. „Joe Biden îşi va expune viziunea sa cu privire la reunificarea Americii pentru a ieşi din acest haos constant şi criză”, afirmă democraţii.

Partenera sa de campanie, candidata la vicepreşedinţie Kamala Harris, în vârstă de 55 de ani, urmează să ţină un discurs foarte aşteptat miercuri.

Senatoare şi fostă procuroare, Harris este fiică de imigranţi din Jamaica şi India. Este prima candidată de culoare la vicepreşedinţie.

Biden şi Harris vor vorbi de la Wilmington, în Delaware, unde îşi are reşedinţa fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama.

Alte discursuri foarte aşteptate sunt cele ale bătrânului senator socialist Bernie Sanders (luni seara), tinerei progresiste Alexandria Ocasio-Cortez (marţi), fostului preşedinte Bill Clinton (marţi) şi soţiei sale Hillary Clinton (miercuri), învinsă în alegerile de acum patru ani de către Donald Trump.

Democraţii nu au ales Wisconsin din întâmplare. Donald Trump a produs surpriza câştigând aici în 2016, fapt ce i-a înlesnit drumul spre Casa Albă.

Trump a taxat decizia democraţilor de a organiza Convenţia în mare parte în format virtual. Democraţii „îi ignoră din nou pe oamenii minunaţi din Wisconsin”, a comentat preşedintele american.

Şi pentru a demonstra că el este alături de ei, preşedintele american urmează să se ducă luni la Oshkoh, la nord de Milwaukee, pentru a vorbi în faţa unor susţinători de-ai săi.

Convenţia Naţională Republicană va avea loc la scurt timp după cea a democraţilor, în perioada 24-27 august.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite