Alegeri SUA 2016. Tony Blair prevede haos în lume dacă Donald Trump ajunge la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tony Blair FOTO leftfootforward.org
Tony Blair FOTO leftfootforward.org

Fostul premier britanic Tony Blair a prezis marţi că vom avea haos în politica internaţională dacă Donald Trump ajunge preşedinte al Statelor Unite, laburistul comparând o posibilă retragere a Statelor Unite din problemele globale cu o partidă de fotbal care se joacă fără arbitru.

Întrebat la un eveniment organizat de agenţia Reuters despre sfaturile pe care i le-ar da lui Trump dacă acesta ar câştiga scrutinul prezidenţial din 8 noiembrie, Blair s-a abţinut să-l califice pe candidatul republican drept izolaţionist. În schimb, fostul premier britanic a subliniat că lumea are nevoie de leadershipul şi de valorile democratice ale Statelor Unite şi a lăudat-o pe contracandidata lui Trump, Hillary Clinton, relatează Agerpres.

„Dacă întorci spatele la ceea ce se întâmplă în lume atunci când aceste valori sunt subminate, nu îţi îndeplineşti destinul ca ţară. Ca ţară, ai primit acest destin. Nimeni altcineva nu poate face acest lucru astăzi în lume“, a spus Tony Blair referindu-se la rolul Statelor Unite în politica internaţională.

În declaraţiile sale pe teme de politică externă, Donald Trump a sugerat că doreşte o revizuire a acestei politici, în sensul unei implicări mai reduse a Statelor Unite pe plan global. El a spus că ar lăsa China să gestioneze problema dosarului nuclear nord-coreean, a pus sub semnul întrebării o intervenţie a Statelor Unite pentru apărarea aliaţilor din NATO în eventualitatea unei agresiuni din partea Rusiei, condiţionând această intervenţie de fondurile pe care aceşti parteneri le alocă bugetului apărării, şi a apreciat inclusiv că ar fi acceptabil ca şi alte state să se doteze cu arme nucleare.

În declaraţia acordată agenţiei Reuters, Tony Blair a comparat Statele Unite cu arbitrul unui meci de fotbal care este criticat constant de jucătorii ce consideră că el ar fi părtinitor. „Vă puteţi imagina o partidă de fotbal în timpul căreia arbitrul decide să plece la vestiare? În primele momente fiecare va spune că e minunat, că este liber. Dar după o vreme apare haosul“, explică Blair, recunoscând că el însuşi a venit ca premier cu dorinţa de a se concentra pe agenda internă, dar s-a văzut repede nevoit să acorde atenţie unor probleme externe urgente.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite