Alegeri SUA 2016. Primare în cinci state, Hillary Clinton şi Donald Trump, favoriţi FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alte cinci state americane vor organiza astăzi alegeri preliminare, proces electoral în urma cărora cei doi lideri în sondaje, Hillary Clinton şi Donald Trump, şi-ar putea consolida poziţiile în cursa pentru nominalizarea la candidatura pentru funcţia de preşedinte al SUA.

Potrivit recentelor sondaje, candidatul democrat Hillary Clinton şi cel republican Donald Trump sunt cel mai bine poziţionaţi în cursa pentru nominalizare din cele cinci state Pennsylvania, Connecticut, Rhode Island, Maryland şi Delaware.

Cu o lună şi jumătate înainte de încheierea alegerilor primare, milioane de americani merg la vot marţi în cinci state, iar Hillary Clinton şi Donald Trump sunt favoriţi în sondaje. Totuşi, cinic Clinton, nici Trump nu poate atinge, matematic, marţi, majoritatea cerută de delegaţi, pentru a obţine nominalizarea din partea partidelor lor.

Dar numărul mare de delegaţi daţi de aceste state ar trebui să-i aducă mai aproape de scopul lor, mai ales în ceea ce o priveşte pe Hillary Clinton are deja un avantaj aproape de netrecut asupra rivalului său, senatorul Bernie Sanders.

Pentru Donald Trump, cel mai important lucru nu este doar să câştige primare rămase, ci să o facă la un procent foarte ridicat. Are nevoie să atragă de partea sa 58% dintre delegaţi încă aflaţi  în joc pentru a smulge nominalizarea dincolo de orice îndoială (el are acum 846 de delegaţi, şi trebuie să ajungă la o majoritate de 1.237).

Întreaga strategie a celorlalţi doi contracamdidaţi ai săi este să-l oprească înainte să atingă această cifră pentru a provoca un eveniment ce nu s-a mai întâmplat de  40 de ani: o nominalizare la convenţie "deschisă" , în care delegaţii vor vota liber pentru a genera o majoritate absolută. Convenţia de republicană va avea loc în Cleveland, în luna iulie.

Liderii republicani se tem că în cazul în care Donald Trump va fi candidatul lor la prezidenţiale, democrata Hillary Clinton va ajunge la Casa Albă. 

Companiile se tem că vor ieşi cu imaginea terfelită în caz că Donald Trump va câştiga nominalizarea republicană. The New York Times, citat de Courrier International, notează că marile branduri care au obiceiul de a sprijini marea adunare a republicanilor, se tem acum de proasta publicitate  pe care le-ar aduce-o discursul urii rasist şi sexist practicat de miliardar.

Mai mult decât atât, Trump a afirmat că ar putea exista revolte dacă el nu va fi numit candidat republican, ceea ce va creşte şi mai mult temerile din partea marilor companii.

Printre acestea se numără Apple, Google, Walmart, şi în special Coca-Cola, care a plătit doar 75 de mii de dolari în acest an pentru Convenţia Naţională Republicană, faţă de 660 de mii de dolari în 2012, anunţînd că nici nu va mai adăuga alte sume suplimentare, potrivit NYT.  

Mai ales pentru că marele brand a intrat şi în vizorul organizaţiei Color of Change, care a lansat o petiţie prin care solicită companiilor să nu sponsorizeze Convenţia din acest an, tocmai din cauza discursului virulent al lui Donald Trump.

New York Times scoate în evidenţă şi deficitul cu care s-ar putea alege oraşul Cleveland, gazda convenţiei, care au mizat foarte mult pe strângerea de fonduri cu această ocazie.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite