Administraţia Trump anunţă reducerea ajutoarelor alimentare pentru 42 de milioane de americani

0
0
Publicat:

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat că va oferi ajutoare alimentare reduse pentru peste 42 de milioane de americani, pe fondul prelungirii închiderii guvernului federal, care se apropie de a deveni cea mai lungă din istorie, transmite BBC.

FOTO: AFP
FOTO: AFP

Departamentul Agriculturii al SUA (USDA) a precizat, într-un document depus la tribunal, că beneficiarii programului de asistenţă nutriţională suplimentară (SNAP), cunoscut şi sub numele de cupoane alimentare, vor primi doar jumătate din alocaţia lunară normală, după ce guvernul a fost nevoit să apeleze la fondurile de urgenţă.

Judecătorii federali au acordat administraţiei termen până luni pentru a prezenta un plan clar privind plata beneficiilor SNAP. Finanţarea programului a fost suspendată din cauza închiderii guvernului, care durează de peste o lună.

Deşi beneficiile sunt gestionate individual de fiecare stat american, acestea se bazează pe fonduri federale, blocate din 1 octombrie, când guvernul şi-a încetat activitatea.

Până la sfârşitul zilei de luni, statele vor primi clarificări privind modul în care vor distribui fondurile reduse.

Judecătorii federali din Massachusetts şi Rhode Island au decis că USDA trebuie să utilizeze 5,25 miliarde de dolari din fondurile de urgenţă pentru a asigura cel puţin plăţi parţiale beneficiarilor SNAP.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite