Strategia de negociere a lui Putin. Profesor: „Avem controlul, la ce ne-ar folosi armistițiul? Așa a transmis Putin NU, părând că spune DA”
0Putin a susținut „de principiu” ideea unui armistițiu în Ucraina, însă numeroasele condiții invocate dezvăluie adevăratele sale obiective. Profesorul Valentin Naumescu susține că atâta timp cât Rusia are superioritate militară pe front și crede că va câștiga războiul nu are niciun interes să negocieze.

Președintele Rusiei spune că susține ideea unui armistițiu în Ucraina, „în principiu”. Condițiile cu care a venit Vladimir Putin pentru acest acord de principiu dezvăluie adevăratele obiective ale Rusiei, arată o analiză Deutsche Welle.
Vladimir Putin a dorit să fie clar pentru toată lumea, chiar înainte de a răspunde la propunerea de încetare a focului în războiul împotriva Ucrainei, că este recunoscător președintelui american Donald Trump – „pentru că a acordă atâta atenție reglementării situației din Ucraina”, a spus el la Moscova, pe 13 martie.
Aceasta nu a fost o coincidență. „Putin vrea ca Trump să creadă că Putin este interesat de un acord”, a comentat Anton Barbashin, politolog și redactor-șef al site-ului de analiză Riddle Russia. Putin nu vrea să-l enerveze pe Trump, așa cum a făcut președintele ucrainean Volodimir Zelenski. În schimb, explică Barbashin, președintele rus „dorește să apese toate butoanele necesare pentru a-l determina pe Trump să vorbească cu el și să încheie o înțelegere”.
Naumescu: „a transmis NU părând să zică DA”
Profesorul de relații internaționale Valentin Naumescu a comentat pe marginea „planului de pace” fulger al lui Donald Trump.
„Moscova a spus NIET propunerii de armistițiu de 30 zile. Până acum, ce a făcut Administrația Trump II a fost să dea de pământ cu Președintele Zelenski, să-l dea afară de la Casa Albă, să oprească ajutorul militar și să afirme (prin vocea emisarului Kellogg) că "așa se face cu un catâr îndărătnic, îl mai lovești cu scândura peste bot, să nu se abată de la drumul pe care i-l indici" Au fost tari cu Zelenski! Au jucat dur cu Ucraina. Așteptăm acum ca Președintele Trump să dea la fel de pământ cu dictatorul criminal Putin și să încheie războiul în câteva zile”, a scris Naumescu pe Facebook.
El a precizat că teoria negocierilor internaționale prevede: „condiția nr. 1 pentru ca ambele părți să agreeze asupra nevoii de negociere este să existe un IMPAS. Atâta timp cât Rusia are superioritate militară pe front și crede că va câștiga războiul, nu are niciun interes să negocieze. De ce ar face-o, dacă simte că este mai puternică și va învinge?”
Este evident, spune profesorul, că pentru a reinstala impasul dinaintea negocierilor, Ucraina trebuie reînarmată, în vederea echilibrării raportului de forțe de pe front cu armata invadatoare rusă. „Numai sub presiune puternică (militară - rezistență tenace și distrugătoare din partea Ucrainei, economică - sancțiuni dureroase, politică - izolare din partea Occidentului), Rusia poate ajunge la concluzia că trebuie să negocieze”, a concluzionat el.
Totuși, analistul de politică internațională susține că într-un context atât de dinamic și de volatil, „ORICE SE POATE ÎNTÂMPLA”. Apar elemente noi în fiecare zi.
După declarațiile lui Putin vis-a-vis de propunerea de armistițiu, Naumescu a concluzionat: „Este suficient de abil încât să exprime refuzul în hainele aparente ale unei acceptări de principiu. Deci, „...aia nu e clară, ailaltă nu e clară, nu înțelegem cum o să funcționeze, noi suntem în ofensivă și controlăm situația peste tot, la ce ne-ar folosi nouă armistițiul?” Cam așa a transmis Putin NU, părând că spune DA.”
DW: Rusia vrea să extindă negocierile
Ideea lui Putin despre cum ar trebui să arate această înțelegere poate fi diferită de cea a lui Trump, se arată în analiza DW. Președintele SUA dorește să existe o suspendare inițială de 30 de zile a luptei dintre Ucraina și Rusia. Putin a indicat că sprijină acest lucru, dar a adăugat că există „chestiuni pe care trebuie să le discutăm”. La ce chestiuni se referă el și ce dezvăluie ele despre modul în care Rusia intenționează să procedeze?
Obiecțiile lui Putin, pe care le-a descris drept „întrebări”, sunt de fapt cereri explicite. Soldații ucraineni care încă luptă pe teritoriul rusesc în regiunea Kursk ar trebui să se predea. Ucraina nu ar trebui să aibă voie să mobilizeze noi soldați în timpul armistițiului. Și Occidentul trebuie să înceteze să livreze arme Kievului în această perioadă.
Potrivit lui Putin, încetarea focului ar trebui să „ducă la o pace pe termen lung și să elimine cauzele conflictului”. Această formulare vagă este o încercare de a orienta negocierile către obiectivele pe termen lung ale Moscovei în Ucraina.
„Rusia urmărește o încetare a focului care ar duce direct la discuții de pace”, a spus Anton Barbashin. În consecință, Moscova dorește să obțină mai multe concesii în avans, inclusiv confirmarea faptului că Ucraina nu va deveni niciodată parte a NATO – iar Barbashin spune că dorește această confirmare „atât din partea NATO, cât și din partea Ucrainei”.
În plus, scopurile războiului declarate public de Putin includ o cerere pentru retragerea completă a Ucrainei din regiunile Lugansk, Donețk, Zaporijia și Herson, care în prezent sunt ocupate doar parțial de forțele ruse.
Ar fi Ucraina de acord?
Experții aliniați Kremlinului cred că condițiile lui Putin ar putea fi acceptabile pentru Trump. „S-ar putea ca SUA să fie de acord cu cererea de embargo asupra armelor, pentru că Trump nu vrea să mai cheltuiască bani americani pe Ucraina”, a scris politologul de la Moscova Serghei Markov pe canalul său Telegram. El a continuat speculând că mobilizarea continuă în Ucraina este atât de nepopulară încât oprirea acesteia ar putea întări de fapt guvernul ucrainean.
Dar SUA furnizează din nou arme Ucrainei, după o scurtă pauză. Și mobilizarea este încă singura modalitate prin care Ucraina, țara atacată, își poate menține apărarea. Prin urmare, pare puțin probabil ca Ucraina să fie de acord cu acești termeni.
„În ciuda a tot ceea ce auzim de la Washington, Ucraina deține încă o mulțime de atuuri”, a declarat expertul în securitate Dmitri Alperovitch pentru DW. Ucraina, a spus el, ar putea alege să continue să se apere cu ajutorul european, chiar și fără sprijin din partea SUA: „Ar fi mult mai dificil, dar au această opțiune”.
Rusia vrea să câștige timp
Mulți experți cred că Putin încearcă să câștige timp. „Este timpul necesar ca armata sa să alunge trupele ucrainene de pe teritoriul rusesc din regiunea Kursk. Și este timpul necesar pentru a-l convinge pe Trump – poate la o reuniune la nivel înalt – de necesitatea unui acord mai cuprinzător.”
Potrivit lui Barbashin, dacă Putin va reuși să obțină ceea ce a solicitat, „acest lucru ar deschide calea către o discuție mult mai amplă despre arhitectura europeană de securitate”. Trump, al cărui scepticism față de NATO nu este un secret, ar putea fi pregătit să se angajeze într-o astfel de discuție – care ar crea o oportunitate unică pentru Rusia.
În același timp, se pare că opțiunile lui Trump de a-l influența pe Putin sunt limitate. Putin se laudă că economia Rusiei, alimentată în primul rând de cheltuielile militare, este încă în mare măsură funcțională, în ciuda sancțiunilor occidentale.
Alexander Baunov de la Carnegie Russia Eurasia Center din Berlin a comentat: „Trump are puține opțiuni pentru a contracara fie o respingere a Rusiei, fie o prelungire a luării unei decizii. Cea mai eficientă metodă va fi mai degrabă morcovul decât bățul: tentația unei înțelegeri majore”. Și acest lucru s-ar alinia foarte mult cu interesele lui Putin.