Ziar britanic: Putin ia măsuri disperate de mobizare militară ce aduc aminte de Hitler

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi ruşi în Ucraina FOTO EPA-EFE
Soldaţi ruşi în Ucraina FOTO EPA-EFE

Eforturile lui Putin de a recruta soldaţi eliberaţi din serviciul militar în ultimii zece ani aduc aminte de constituirea forţelor „Volkssturm”, aşa-numitul „Batalion al poporului” înfiinţat de Hitler în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, scrie „The Sun”.

Conform Ministerului britanic al Apărării, forţele armate ruse caută activ să-şi suplimenteze numărul trupelor în Ucraina, recrutând inclusiv soldaţii eliberaţi din serviciul militar în ultimii zece ani.

Un anunţ similar a fost făcut şi de Statele Unite, potrivit cărora Rusia încearcă să recruteze „peste 60.0000 de militari”.

Aceste eforturi survin pentru a acoperi pierderile mari suferite de armata rusă în Ucraina, estimată la peste 20.000 de soldaţi.

Într-un articol pe tema acestor eforturi de recrutare, ziarul britanic The Sun consideră că mobilizarea unor bărbaţi cu vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani nu este decât o măsură disperată a lui Putin care aduce aminte de crearea „Volkssturm” de către Hitler în toamna anului 1944.

„Volkssturm”, cunoscut şi ca „Batalionul poporului”, a fost înfiinţat pentru a ajuta armata nazistă în apărarea teritoriului german.

Joia trecută, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut, în premieră, că armata rusă a suferit „pierderi semnificative de trupe” în Ucraina. O „mare tragedie”, a adăugat el.

După ce şi-a retras trupele din regiunea Kiev şi din nord-estul Ucrainei, Rusia a făcut o prioritate din cucerirea totală a regiunii geografice Donbas, divizată în regiunile administrative Doneţk şi Luhansk, controlate parţial din 2014 încoace de separatişti proruşi.

„Inamicul rus continuă să se pregătească pentru a-şi intensifica operaţiunile ofensive în estul Ucrainei şi să preia controlul total asupra regiunilor Doneţk şi Luhansk”, a anunţat Statul Major al Armatei Ucrainene.

„Ucraina este pregătită pentru marile bătălii. Ucraina trebuie să le câştige, inclusiv în Donbas”, a declarat consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, citat de agenţia de presă Interfax-Ukraine.

În aşteptarea unei mari ofensive ruse, soldaţii ucraineni îşi fortifică poziţiile, săpând mai ales tranşee în zona rurală Barvinkoe, în estul ţării. Marginile drumurilor au fost minate, iar obstacole antitanc au fost instalate în intersecţii.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite