„Urletul” avioanelor stealth Suhoi SU-57 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avioane Suhoi Su-57
Avioane Suhoi Su-57

Publicaţia de specialitate Aviationist a prezentat clipuri rare în care se poate auzi „urletul” noilor avioane stealth Suhoi Su-57 care urmează să fie echipate cu noi motoare în câţiva ani.

Clipuri cu zborul acestor avioane zgomotoase au fost filmate pe 24 iunie 2020 la Zhukovsky, regiunea Moscova, cu ocazia ceremoniei de dezvelire a monumentului Eroului sovietic Igor Pertrovici Volk, pilotul-cosmonaut al URSS şi comandantul grupului de piloţi „Buran”. Patru avioane SU-57 au zburat în formaţie deasupra oraşului.

Sunetul ascuţit al avioanelor de luptă de a cincea generaţie Su-57 se datorează motoarelor NPO Saturn AL-41F-1 pe care Rusia vrea să le înlocuiască cu motoare mai puternice Saturn Izdeliye 30  sau Produsul 30, proiectate special pentru Su-57. 

Motoarele Saturn AL-41F-1 sunt derivate de la cele folosite pentru aeronavele Su-35.

Testele pentru  motoarele îmbunătăţite au început în 2017 şi  sunt aşteptate să fie gata  până în 2025. Producţia ar urma să înceapă în 2022,  iar primele avioane echipate cu Produsul 30 ar urma să fie livrate în 2023.

Agenţia rusă Tass a scris recent că o versiune actualizată şi îmbunătăţită a SU-57 urmează să fie produsă în serie. În afară de echiparea cu motorul  Izdeliye 30 va fi modificată şi cabina care va fi aceeaşi cu a Su-75 Checkmate şi Felon.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite