Un fost mercenar din grupul Wagner susţine că a recunoscut vocile „colegilor“ care au decapitat un militar ucrainean

0
Publicat:

Acesta a dat asigurări că luptători ai companiei militare private ruse sunt responsabili pentru decapitarea unui militar ucrainean, după ce a identificat vocile din înregistrarea video care arată execuţia şi a cărei autenticitate este în prezent investigată.

Soldații grupăului militar Wagner FOTO: Profimedia
Soldații grupăului militar Wagner FOTO: Profimedia

Un fost mercenar din grupul Wagner, Andrei Medvedev, care în ianuarie a fugit din Rusia şi s-a refugiat în Norvegia, a dat asigurări că, într-adevăr, luptători ai companiei militare private ruse sunt responsabili pentru decapitarea unui militar ucrainean, după ce a identificat vocile din înregistrarea video care arată execuţia şi a cărei autenticitate este în prezent investigată, transmite joi EFE.

"Fostul luptător Wagner Andrei Medvedev, care a fugit în Norvegia, a recunoscut vocile colegilor săi într-o înregistrare video", a declarat fondatorul organizaţiei Gulagu.net, Vladimir Osecikin, pe canalul său Telegram, unde a postat un fragment din intervenţia sa pentru programul Hodorkovski Live, scrie Agerpres.

Potrivit acestui activist pentru drepturile omului, care trăieşte în exil, fostul mercenar "îşi identifică fără echivoc colegii de acolo, luptătorii Wagner, prin poreclele lor caracteristice, prin felul în care vorbesc, prin ceea ce exprimă la radio" în timpul decapitării soldatului ucrainean.

Osecikin a anunţat o recompensă de 3.000 de euro pentru informaţii despre persoanele care apar în videoclip.

Fondatorul Gulagu.net l-a contactat pe Medvedev pentru a analiza înregistrarea video, ca urmare a faptului că Osecikin l-a sprijinit pe fostul mercenar în fuga sa din Rusia în Norvegia după ce fostul combatant i s-a adresat în decembrie 2022 ca să-i ceară ajutor pentru a evita represaliile extrajudiciare după părăsirea frontului.

Osecikin a amintit că nu este prima dată când are loc o execuţie de acest tip, deoarece în 2017 au apărut înregistrări video cu luptători Wagner bătând un prizonier în Siria cu un baros, după care i-au dezmembrat cadavrul, l-au stropit cu benzină şi i-au dat foc.

Miercuri, şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a negat că unităţile sale, care luptă în prezent în oraşul ucrainean Bahmut, în regiunea Doneţk (est), au vreo legătură cu decapitarea soldatului ucrainean.

"Am văzut acea înregistrare video. Nu este bine când oamenii sunt decapitaţi, dar nu am găsit nicăieri vreun indiciu că (decapitarea) a avut loc la Bahmut sau că luptătorii Wagner au participat la această execuţie", a declarat Prigojin într-o înregistrare audio postată pe contul său Telegram.

La rândul său, Kremlinul a cerut să fie verificată această înregistrare video care circulă pe reţelele sociale.

"Pentru început, trebuie verificată veridicitatea imaginilor", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, la conferinţa de presă zilnică, în care a admis că imaginile sunt "îngrozitoare".

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite