Tatăl marocanului condamnat la moarte de separatiştii din Doneţk îi cere lui Putin să intervină
0Tatăl lui Brahim Saadoun, tânărul marocan condamnat la moarte de autorităţile separatiste de la Doneţk pentru că luptase ca "mercenar" pentru forţele ucrainene, i-a cerut luni preşedintelui rus Vladimir Putin să intervină în favoarea fiului său, relatează AFP.
"Îi cer preşedintelui rus Vladimir Putin să intervină, ca tată şi din umanism, pe canale umanitare sau neoficiale", a cerut Tahar Saadoun, în cadrul unei conferinţe de presă la Rabat.
Fiul său, Brahim, în vârstă de 21 de ani, a fost condamnat la moarte pe 9 iunie, alături de doi britanici, de justiţia autorităţilor separatiste de la Doneţk, în estul Ucrainei, pentru că au participat la lupte în calitate de "mercenari" alături de armata ucraineană.
Tatăl acestui student la inginerie aeronautică stabilit în Ucraina din 2019 i-a cerut, de asemenea, şefului guvernului marocan, Aziz Akhannouch, "să facă tot ce este necesar pentru a lucra la acest dosar".
Tânărul a declarat că are cetăţenie ucraineană, potrivit unor surse diplomatice marocane de la Kiev.
Tahar Saadoun, un anchetator al jandarmeriei pensionat, a declarat pentru AFP că autorităţile marocane "nu au luat legătura" cu el. Bărbatul a adăugat că "nu ştie dacă acestea au stabilit contacte cu autorităţile ruse sau cu cele de la Doneţk", arată agerpres.ro. Guvernul marocan a reacţionat pe 13 iunie, prin vocea ambasadei sale din Ucraina, precizând doar că Brahim Saadoun "a fost capturat purtând uniforma armatei statului ucrainean, în calitate de membru al unei unităţi a Marinei ucrainene".
Tânărul "este în prezent închis de o entitate care nu este recunoscută nici de Naţiunile Unite, nici de Maroc", a subliniat diplomaţia marocană, fără alte precizări.
Tahar Saadoun a confirmat luni că fiul său s-a înrolat în Marina ucraineană în 2021.
"Când a fost capturat, el purta uniforma oficială a armatei ucrainene şi primea ordine de la superiorii ierarhici", a mai spus el.