Șoigu prevede succesul armelor ruseşti, deși exporturile sunt în scădere: „Credeți-mă, oamenii vor sta la cozi”
0Cererea internațională de arme rusești va crește considerabil după încheierea războiului din Ucraina, susține secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei și fostul ministru al Apărării, Serghei Șoigu.

„După încheierea operațiunii militare speciale (formula cu care Rusia desemnează invazia sa în Ucraina - n.r.), credeți-mă, oamenii vor sta la cozi lungi pentru a ne cumpăra armele. Ele și-au dovedit valoarea în acțiunile militare, au fost îmbunătățite până la perfecțiune”, le-a declarat el reporterilor, potrivit agenției TASS.
Serghei Șoigu a dat ca exemple sistemele de apărare aeriană, în special rachete S-400, S-500 și sisteme Panțir, pe lângă dronele și vehiculele blindate modernizate, categorie din care a menționat tancurile T-80 și T-90.
După începerea campaniei militare din Ucraina, Rusia și-a extins în mod considerabil producția de arme, care a crescut de zece ori pentru anumite categorii, cum ar fi vehiculele blindate, pentru a sprijini efortul de război, scrie Agerpres.
Cu toate acestea, exporturile de arme rusești au scăzut cu 64% în ultimii cinci ani, ducând Rusia pe locul al treilea la nivel mondial, după Franța și SUA, potrivit unui raport al Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI) dat publicității la începutul lunii martie.
Raportul SIPRI subliniază că primii zece exportatori de arme rămân aceiași în comparație cu ultimii cinci ani, în timp ce Rusia coboară pe locul trei (7,8%), în spatele Franței (9,6%), în timp ce SUA se mențin pe primul loc (43%).
Exporturile de arme rusești au suferit scăderi puternice mai ales în 2020 și 2021, în ajunul campaniei militare ruse din Ucraina.