Serghei Șoigu atenționează că armele ofensive atrag SUA și NATO în conflictul din Ucraina
0Rusia a revendicat marţi „succese” ale recentei sale ofensive în estul Ucrainei, într-un moment în care Kievul se aşteaptă la un atac rusesc de amploare odată cu apropierea unui an de la declanşarea invaziei ruse împotriva sa şi cere Occidentului să-şi sporească şi să-şi accelereze ajutorul militar. În acest context, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a avertizat că livrările de arme ofensive occidentale către Ucraina antrenează din ce în ce mai mult SUA şi NATO în conflict, ceea ce ar putea duce la o escaladare „imprevizibilă”, relatează AFP, EFE şi Reuters.
„La ora actuală, luptele evoluează cu succes în zonele” Bahmut şi Vugledar, a declarat Şoigu, potrivit unui comunicat publicat la finalul unei reuniuni cu înalţi responsabili din armată şi din ministerul său.
În acest sens, el a menţionat cucerirea a şapte localităţi, între care Soledar, un orăşel de lângă Bahmut, de unde forţele ucrainene s-au retras în ianuarie după lupte crâncene, scrie Agerpres.
În acelaşi timp, Serghei Şoigu a avertizat Occidentul împotriva unei creşteri a ajutorului său militar pentru Ucraina, care ar putea „conduce la un nivel imprevizibil de escaladare” a conflictului.
„SUA şi aliaţii lor încearcă să prelungească conflictul cât mai mult posibil”, a afirmat ministrul rus, citat de agenţia de presă rusă Interfax. „Pentru a face asta, au început să furnizeze arme ofensive grele, îndemnând deschis Ucraina să captureze teritoriile noastre (...)”, a spus Şoigu, referindu-se probabil la regiunile ucrainene anexate ilegal de Rusia la sfârşitul lunii septembrie - Doneţk şi Lugansk (est), Zaporojie şi Herson (sud).
Americanii şi europenii au decis recent să trimită tancuri grele armatei ucrainene pentru ca ea să poată contracara ofensiva rusă şi să-şi pregătească propria ofensivă.
SUA au promis de asemenea arme cu o rază de acţiune de până la 150 km, pe care Kievul le cere pentru a putea lovi departe în spatele liniei frontului depozitele de muniţii şi liniile de aprovizionare ruseşti.
Situația „se complică” pe front
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut însă încă de sâmbătă că situaţia „se complică” pe front, în special în zona oraşului Bahmut, pe care promisese anterior să-l apere „cât de mult timp posibil”.
Armata rusă, sprijinită de mercenari ai grupului Wagner, încearcă din vară să cucerească Bahmut, oraş în mare parte distrus şi unde cei doi beligeranţi suferă pierderi grele.
Din ianuarie, armata rusă a preluat iniţiativa pe teren şi speră să poată lua cu asalt oraşul sau să forţeze trupele ucrainene să se retragă.
Cucerirea acestui oraş ar urma să deschidă calea unei ofensive către Kramatorsk, principalul oraş din Donbas aflat sub control ucrainean.
Moscova este de asemenea în ofensivă în ultimele săptămâni la Vugledar, nord feroviar ce deserveşte sudul şi estul Ucrainei.
Kievul a afirmat marţi că ultimele 24 de ore au fost deosebit de sângeroase pentru trupele ruse, în timp ce Moscova aruncă în atacuri neîncetate zeci de mii de soldaţi şi mercenari proaspăt mobilizaţi în estul Ucrainei.
Forţele ucrainene au anihilat în ultimele 24 de ore 1.030 de ocupanţi ruşi, au incendiat 14 tancuri şi 28 de vehicule blindate, indică Statului Major ucrainean în buletinul său informativ de marţi, citat de Ukrinform.