Ruşii anunţă referendumuri în regiunile ocupate din Ucraina: „Au şanse foarte mari să fie reunite cu Rusia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi ruşi în Herson FOTO EPA-EFE
Soldaţi ruşi în Herson FOTO EPA-EFE

Mai mulţi oficiali ruşi au vorbit despre integrarea zonelor ucrainene ocupate de ruşi Herson şi Zaporijie în Federaţia Rusă, prin organizarea de referendumuri, relatează CNN.

Agenţia de presă rusă RIA Novosti îl citează pe Serghei Cekov, membru al Consiliului Federaţiei Ruse, care a spus că anul acesta ar putea fi organizate referendumuri la Herson şi Zaporijie.

Forţele ruse ocupă o mare parte din Herson, unde luptele continuă, şi o parte din regiunea Zaporijie.

”Cred că toate teritoriile controlate de Rusia au şanse foarte mari să fie reunite cu Federaţia Rusă. Acestea au fost iniţial teritorii ruseşti”, a mai afirmat Tsekov.

Hersonul a fost anexat de Imperiul Rus la sfârşitul secolului al XVIII-lea, dar face parte din Ucraina din 1991, când şi-a câştigat independenţa.

Andrei Turchak, un alt membru al Consiliului Federaţiei şi al partidului de guvernare, Rusia Unită, a precizat că regiunea Herson şi teritoriile eliberate ale republicilor separatiste Lugansk şi Doneţk vor deveni parte a Rusiei. Însă, în acelaşi timp, el a spus că decizia va fi luată chiar de locuitorii acestor regiuni.

”Ar trebui organizat un referendum de îndată ce situaţia este pregătită pentru acest lucru, de îndată ce bombardamentele încetează şi apare o zonă de securitate”, a spus Turchak.

”Sunt sigur că şi locuitorii din Zaporijie îşi vor exprima opinia în sprijinul unei astfel de decizii”, a conchis el.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite