Rusia se va dota cu un nou tip de rachetă intercontinentală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia va începe să testeze, în următorii doi ani, un nou tip de rachetă intercontinentală, Sarmat, în contextul preocupărilor privind sistemele antibalistice dezvoltate de Statele Unite şi NATO, anunţă Igor Denisov, un oficial militar rus, citat de site-ul agenţiei TASS.

Noul tip de rachetă balistică Sarmat va putea fi dotată cu focoase având capacitatea de zece tone. Sarmat ar urma să înlocuiască racheta strategică R-36M2 Voievoda (SS-18, conform terminologiei NATO).

Planurile de construire a rachetei intercontinentale sunt în ultima etapă, după care vor urma testele.

"În prezent, planurile pentru dezvoltarea rachetei sunt în etapa a treia, urmând ca testele să fie efectuate în următoarele 18-24 de luni", a declarat Igor Denisov, consilier la Comandamentul Forţelor strategice ruse.

Armata rusă este preocupată de instalarea sistemelor NATO antirachetă în România, Polonia şi în alte ţări europene, urmând să ia măsuri pentru contracararea acestor ameninţări, a avertizat colonelul Oleg Puşni, directorul Institutului de cercetare al Ministerului rus al Apărării.

"Aceste rachete ar urma să fie instalate în Polonia şi România înainte de anul 2018. Observăm că Statele Unite creează noi sisteme antirachetă. Da, credem că vor apărea noi sisteme de tip SM-3 care vor fi o ameninţare pentru Rusia. Testele efectuate anul acesta cu sisteme SM-3 au generat preocupare", a declarat Puşni, potrivit agenţiei Sputnik.

Potrivit oficialului militar rus, Statele Unite ar intenţiona să modernizeze aproximativ 50 de nave militare pentru a le folosi la extinderea sistemului antibalistic. "Până în anul 2020, ne aşteptăm ca 48-49 de nave militare americane să fie modernizate, pentru a fi folosite la sistemul antibalistic. Americanii au anunţat clar aceste planuri", a subliniat Puşni. "Vom lua măsuri tehnice adecvate împotriva acestor ameninţări. Suntem convinşi că putem găsi un răspuns adecvat", a adăugat oficialul rus.

Rusia a cerut săptămâna trecută Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice să renunţe la extinderea sistemului antirachetă, în contextul acordului marilor puteri cu Iranul. Acordul nuclear cu Iranul nu elimină ameninţarea balistică, a răspuns un reprezentant al Alianţei Nord-Atlantice, precizând că planul sistemului antirachetă va fi implementat şi explicând că elementele antibalistice din România şi Polonia nu sunt îndreptate împotriva Rusiei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite