Rusia confirmă că negociază cu SUA eliberarea traficantului de arme Viktor Bout la schimb cu baschetbalista Brittney Griner şi încă un american

0
0
Viktor Bout şi Brittney Griner FOTO Twitter
Viktor Bout şi Brittney Griner FOTO Twitter

Rusia este pregătită să efectueze un schimb de prizonieri, care ar permite eliberarea baschetbalistei americane Brittney Griner, condamnată la nouă ani de închisoare la Moscova, pentru deţinere de stupefiante, a declarat un diplomat rus, relatează L’Equipe.

Alexander Dartchiev, directorul departamentului America de Nord al Ministerului rus de Externe, a confirmat, sâmbătă, că Statele Unite şi Rusia discută despre un posibil schimb de prizonieri, în care este implicată sportiva Brittney Griner, condamnată la începutul lunii august la nouă ani de închisoare, pentru deţinere de narcotice, respective canabis terapeutic, pentru care avea reţetă medicală.

Statele Unite au anunţat în mod repetat că au făcut o ”ofertă substanţială” pentru a obţine eliberarea a doi dintre cetăţenii americani, a lui Griner şi a unui fost militar, Paul Whelan.

Potrivit presei americane, cei doi americani ar fi schimbaţi cu Viktor Bout, un celebru traficant de arme, supranumit „comerciantul morţii”, care în prezent ispăşeşte o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Statele Unite.

Viaţa lui Bout a fost inclusă în scenariul filmului „Traficantul de arme” („Lord of War”), lansat în 2005, care descrie povestea unui traficant de arme interpretat de Nicolas Cage.

Numele citate de presa americană „sunt într-adevăr luate în considerare”, a declarat Dartchiev, într-un interviu acordat agenţiei de presă rusă TASS.

„Rusia a cerut eliberarea lui Viktor Bout în urmă cu mult timp. (...) Discuţiile pe tema extrem de sensibilă a unui schimb de (deţinuţi) au loc prin canale alese de preşedinţii noştri”, a conchis oficialul rus.

Mai multe - Rusia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite