Rusia a blocat accesul la site-ul canalului francez Euronews

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto news.ro
Foto news.ro

Autoritatea de reglementare a mass-media din Rusia a blocat luni accesul la site-ul canalului francez Euronews, o nouă mass-media interzisă în Rusia pe fondul controlului sporit asupra informaţiilor legate de ofensiva din Ucraina, informează lefigaro.fr.

Potrivit agenţiilor de presă ruse, Roskomnadzor a blocat site-ul canalului euronews.com şi versiunea sa rusă ru.euronews.com la solicitarea Parchetului. Motivul acestei blocări nu a fost specificat.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina din 24 februarie, guvernul rus şi-a consolidat considerabil controlul asupra informaţiilor difuzate pe internet, unul dintre ultimele spaţii de liberă exprimare din ţară. Multe mass-media din Rusia şi străinătate, inclusiv BBC, au fost interzise, iar reţelele sociale americane Facebook şi Instagram au fost declarate "extremiste" de către un tribunal de la Moscova luni.

Accesul la Twitter a fost, de asemenea, restricţionat.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite