Putin ar fi propus o întâlnire cu Zelenski la Moscova
0Liderul rus Vladimir Putin a fost de acord să se întâlnească cu Volodimir Zelenski, dar a propus ca liderul ucrainean să vină la Moscova, a relatat AFP, citând surse.

Agenția franceză citează două surse la curent cu convorbirea telefonică care a avut loc dintre președintele american Donald Trump și Putin luni, în timpul summitului de la Washington.
„Putin a menționat Moscova” în timpul apelului lor de luni, a declarat una dintre surse pentru AFP, adăugând că Zelenski a spus „nu”.
Amintim că la sfârșitul conferinței de presă comune din Alaska, președintele rus i-a propus lui Trump ca următoarea lor întâlnire să aibă loc la Moscova.
„Data viitoare, la Moscova”, a spus Putin în engleză, luându-l total prin surprindere pe Trump.
Într-un interviu acordat Fox News marți, președintele american a lăsat de înțeles că o întâlnire bilaterală Putin-Zelenski este în pregătire, după ce a întrerupt întâlnirea cu liderii europeni pentru a-l suna pe Putin la o oră târzie, după miezul nopții la Moscova.
„Am stabilit întrucâtva cu Putin și Zelenski, ei sunt cei care trebuie să ia deciziile, noi suntem la 11.000 de kilometri distanță”, a spus Trump.
Trump a mai dezvăluit că apelul nu a avut loc în prezența liderilor europeni, întrucât ar fi fost un gest „lipsit de respect față de președintele Putin”.
„L-am sunat pe președintele Putin și încercăm să stabilim o întâlnire cu președintele Zelenski și vom vedea ce se întâmplă, iar apoi, dacă va fi bine, voi participa la trilaterală”, a adăugat Trump.
Trump a sugerat, de asemenea, cei doi lideri ar fi mai deschiși spre o întrevedere decât altădată, deși liderul ucrainean insistă de mult timp să negocieze pacea direct cu Putin.
„Cred că, având în vedere faptul că poate se înțeleg puțin mai bine decât credeam, altfel nu aș fi aranjat o întâlnire între cei doi. Aș fi aranjat o întâlnire în trei, o trilaterală, dar cred că e puțin mai bine între ei. Au existat resentimente uriașe”, a adăugat Trump.