Omagiul văduvei lui Navalnîi: „Îți mulțumesc pentru 26 de ani de fericire”
0Iulia Navalnaia, văduva principalului opozant al Kremlinului, şi-a luat adio de la soţul său printr-o postare pe platforma socială X, la scurt timp după înmormântarea acestuia vineri, la Moscova, mulţumindu-i pentru „26 de ani de fericire absolută”.
Iulia Navalnaia, care se află în exil în Germania şi nu a participat la slujba de înmormântare, a scris: „Lioșa, îți mulțumesc pentru cei 26 de ani de fericire absolută. Da, chiar și pentru ultimii trei ani de fericire. Pentru dragoste, pentru că m-ai susținut mereu, pentru că m-ai făcut să râd chiar și din închisoare și pentru că te-ai gândit mereu la mine.
Nu știu cum să trăiesc fără tine, dar voi încerca să o fac într-un mod care să te facă fericit și mândru de mine de acolo de sus. Nu știu dacă mă voi descurca sau nu, dar voi încerca.
Știu că ne vom revedea într-o zi. Am atât de multe povești să îți spun, atât de multe cântece pe care le-am păstrat în telefon pentru tine - prostuțe, amuzante și, sinceră să fiu, îngrozitoare, dar sunt cântece despre noi și eu am vrut atât de mult să ți le arăt. Îmi doream atât de mult să te văd ascultându-le, râzând și apoi îmbrățișându-mă.
Te iubesc pentru totdeauna. Odihnește-te în pace”.
Navalnîi a fost înmormântat sub acordurile melodiei sale preferate, „My Way”, de Frank Sinatra, sub privirile îndurerate ale mamei sale și tatălui său. Fratele său Oleg, aflat de asemenea în exil, a lăsat un mesaj pe Instagram: „Odihnește-te, frate, și nu-ți face griji pentru nimic”, alături de o fotografie în care cei doi pot fi văzuți îmbrățișându-se.
Aleksei Navalnîi, cel mai înverşunat critic al lui Vladimir Putin, a fost declarat mort într-o colonia penitenciară „Lupul polar” la trei ani de la arestarea sa într-un dosar considerat motivat politic de către susținătorii săi.
Mii de oameni s-au adunat la funeraliile lui Navalnîi în fața bisericii Maica Domnului „Alină-mi necazurile” din cartierul Marino din Moscova, sfidând astfel dispozitivul de securitate și ordinele primite la locul de muncă sau la facultăți pentru a nu participa la acest eveniment.
Mulțimea adunată în fața cimitirului Borisov a strigat „Nu războiului!”. „Nu ne e frică și nici nu ne va fi”, „Nu vom ierta”, „Rusia va fi liberă”, „Rusia fără Putin”, „Putin este un criminal”, au mai scandat susținătorii opozantului rus.
„La ordinele lui Putin, Aleksei a fost înfometat timp de trei ani, a fost pus într-o celulă mică, izolat de toată lumea, iar apoi a fost ucis. Această crimă publică a demonstrat că Putin poate face orice şi că nu se poate negocia cu el”, a declarat văduva opozantului rus într-un discurs în limba engleză suținut miercuri în plenul Parlamentului European, numindu-l pe liderul de la Kremlin un „criminal sângeros” care conduce o organizație criminală.