Mercenari Wagner, tratați într-o clinică la care fiica cea mare a lui Putin este acționar
0Luptătorii companiei militare private Wagner răniți în războiul din Ucraina au parte de îngrijiri medicale la clinica My Medical Center din Sankt Petersburg, deținută de o societate în care acționar este și Maria Voronțova, fiica cea mare a liderului de la Kremlin, relatează Radio Europa Liberă Ucraina.
La 18 ianuarie, pe canalul Telegram „Kepka Prigozhin” a fost publicat un videoclip care îl arată pe fondatorul companiei militare Wagner, Evgheni Prigojin, „vizitând soldați cu răni grave care sunt în curs de reabilitare într-o clinică din Sankt Petersburg".
De asemenea, videoclipul îl arată pe Prigojin în timp ce vorbește cu unul dintre militari. Radio Svoboda a descoperit că imaginile cu întâlnirea dintre „bucătarul lui Putin” cu acest mercenar au fost filmate în fosta clinică SOGAZ, numită în prezent My Medical Center.
Conform Kommersant, redenumirea clinicii a fost asociată cu sancțiunile impuse de UE SA „SOGAZ” la 28 februarie, la patru zile după izbucnirea invaziei în Ucraina.
În luna august a anului 2022, JSC Nomeko, compania parteneră a grupului de asigurări SOGAZ, a devenit noul proprietar al rețelei de clinici. Potrivit documentelor oficiale, printre acționarii Nomeko se numără și Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin.
La My Medical Center a primit îngrijiri medicale și președintele Consiliului Federației Ruse, Valentina Matvienko, dar și alți reprezentanți ai elitei ruse.