Medvedev: „Trump a distrus regimul de la Kiev. Acesta va trebui să plătească pentru ajutorul SUA cu resurse minerale"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a afirmat joi, 1 mai, că semnarea acordului privind mineralele între Ucraina şi Statele Unite înseamnă că preşedintele american Donald Trump a obligat Kievul să plătească pentru viitorul ajutor militar american, potrivit Reuters.

Dmitri Medvedev FOTO EPA EFE
Dmitri Medvedev FOTO EPA EFE

„Trump a distrus regimul de la Kiev până în punctul în care acesta va trebui să plătească pentru ajutorul SUA cu resurse minerale", a scris, într-o postare pe Telegram, Medvedev, actual vicepreşedinte al Consiliului securităţii ruse, potrivit Agerpres.

Fostul preşedinte rus a adăugat: 

„Acum (ucrainenii) vor trebui să plătească pentru ajutoare militare cu bogăţia naţională a unei ţări pe cale de dispariţie".

Kremlinul a declarat că Rusia deţine resurse minerale enorme şi a evocat perspectiva unor potenţiale acorduri de cooperare cu SUA în Arctica şi în alte părţi.

„SUA încep să se considere un fel de coproprietar al Ucrainei”

În opinua lui Serghei Markov, un fost consilier al Kremlinului, acordul dintre Washington şi Kiev va îngreuna atingerea obiectivelor Rusiei în Ucraina prin negocieri de pace, deoarece Trump a creat un mecanism pentru a „justifica” noile cheltuieli de război.

„SUA încep să se considere un fel de coproprietar al Ucrainei. Prin urmare, vor adopta o poziţie pe care o consideră pro-ucraineană”, a estimat Markov.

Semnat miercuri la Washington, acordul la care face referire Medvedev va oferi Statelor Unite acces la resursele naturale ucrainene şi va finanţa investiţii în reconstrucţia Ucrainei devastate de război.

Kyiv Post notează, citând surse diplomatice, că Administraţia Trump a comunicat, de asemenea, miercuri Congresului SUA intenţia sa de a aproba exportul de produse legate de apărare către Ucraina prin vânzări comerciale directe de 50 de milioane de dolari sau mai mult, prima măsură de acest fel de la întoarcerea lui Trump la Casa Albă.

Reuters nu a putut confirma această informaţie din surse independente.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite