Kremlinul ameninţă cu represalii dacă ostilităţile faţă de Rusia vor continua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful Dumei de Stat, Aleksei Puskov
Şeful Dumei de Stat, Aleksei Puskov

Şeful comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat a avertizat că „orice stat care adoptă măsuri ostile faţă de Rusia, în special închiderea spaţiului său aerian pentru avioanele ruseşti, trebuie să ştie că poate face obiectul unei riposte “, informează agenţia RIA Novosti.

„Orice stat care întreprinde acţiuni ostile faţă de Rusia trebuie să pornească de la faptul că ar putea deveni obiectul unor represalii de acelaşi gen“, a avertizat liderul parlamentar rus.

„Altfel zis, dacă există sentimentul că asupra Rusiei se poate exercita acum presiune, întrerupând zborurile membrilor guvernului său, cred că ar trebui să le arătăm că vor urma represalii“, a afirmat Puşkov, în declaraţia sa pentru RIA Novosti.

Potrivit Agerpres, deputatul rus nu s-a declarat în favoarea unui proiect de lege care ar limita zborurile statelor membre ale NATO în spaţiul aerian rusesc.

Puşkov consideră că Ucraina trebuie să fie avertizată că interdicţii precum cea impusă avionului în care se afla vicepremierul Rogozin sunt nepotrivite şi vor avea consecinţe. Din punctul său de vedere, Federaţia Rusă se vede nevoită să răspundă prin închiderea spaţiului său aerian pentru liderii de la Kiev, consideraţi „o putere ilegitimă“ sau prin întreruperea zborurilor acestora, dacă situaţia de vineri 9 mai se va repeta.

Conform Mediafax, sâmbătă 10 mai, România şi Ucraina şi-au închis spaţiul aerian pentru un avion guvernamental rus care îl avea la bord pe ministrul Culturii Vladimir Medinsko şi un grup de deputaţi, între care şeful comitetului pentru CSI (Comunitatea Statelor Independente) din cadrul Dumei, Leonid Sluţki, vizat de sancţiunile UE, precizează RIA Novosti.

Delegaţia care l-a însoţit pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin în Transnistria a sosit sâmbătă seara la Moscova cu un avion de linie, după ce autorităţile de la Kiev ar fi interzis tranzitarea spaţiului aerian al Ucrainei de către avionului lui Rogozin.

Rogozin a acuzat România că nu i-a permis avionului său, la solicitarea Statelor Unite, să se întoarcă la Moscova prin spaţiul aerian românesc, în drum dinspre regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde a participat vineri la parada militară organizată de Ziua Victoriei asupra naziştilor.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite