Iulia Navalnaia, furioasă pe Putin că nu este lăsată să asiste la două noi procese deschise împotriva soţului său: „Bandă de laşi şi lepădături!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţii Navalnîi înainte de a se întoarce în Rusia din Germania, în ianuarie anul trecut FOTO EPA-EFE
Soţii Navalnîi înainte de a se întoarce în Rusia din Germania, în ianuarie anul trecut FOTO EPA-EFE

Soţia lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, a denunţat luni „laşitatea” Kremlinului, cu o zi înaintea unui nou proces împotriva opozantului rus încarcerat, care riscă zece ani suplimentari de închisoare, relatează AFP.

Activistul rus anticorupţie, în vârstă de 45 de ani, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare în urmă cu un an, urmează să fie judecat, începând de marţi, în două noi dosare, pentru „escrocherie” şi „ultraj” la adresa unui magistrat.

Navalnîi urmează să compară într-un tribunal din Moscova, prin videoconferinţă, din celula în care este încarcerat într-o colonie penitenciară situată la aproximativ 100 de kilometri de Moscova.

Apropiaţii săi nu au fost autorizaţi să asiste la audiere.

„Ascultaţi, bandă de laşi şi de lepădături! Cer să fiu lăsată să asist la procesul soţului meu. Am absolut acest drept”, scrie Iulia Navalnaia pe Instagram, denunţând aceste noi proceduri drept „ilegale” şi „necinstite”.

„Oamenilor Kremlinului le este atât de multă frică de el, încât va fi primul om din Rusia judecat direct din închisoare. Ei vor să-l ascundă de ochii tuturor, a susţinătorilor săi şi a jurnaliştilor”, acuză ea.

În 2020, Aleksei Navalnîi s-a aflat timp de mai multe luni în convalescenţă, în Germania, după ce a supravieţuit unei otrăviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok, de care îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin şi FSB-ul.

Un inamic jurat al Kremlinului, Navalnîi a fost arestat în ianuarie 2021, la întoarcerea în Rusia, şi a fost condamnat într-un vechi dosar de fraudă fiscală, pe care-l denunţă drept motivat politic şi fabricat integral.

Această condamnare a condus la un val de critici şi la impunerea unor noi sancţiuni de către Occident Moscovei.

În acest nou proces, anchetatori îl acuză pe opozant de faptul că a deturnat donaţii în valoare de peste 4,7 milioane de dolari, bani plătiţi organizaţiilor sale - fapte care pot fi pedepsite cu maximum zece ani de închisoare.

Aleksei Navalnîi riscă, de asemenea, până la şase ani de închisoare cu privire la „ultraj” într-un tribunal în cursul unei audieri, anul trecut.

În iunie 2021, principalele organizaţii ale opozantului, inclusiv Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK) au fost calificate drept „extremiste” de către justiţia rusă, o hotărâre care a antrenat închiderea acestora şi proceduri judiciare împotriva multora dintre activiştii acestora.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite