Edward Snowden: Statele Unite vor să mă dea drept exemplu, de aceea mă vânează
0Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate, a acuzat sâmbătă Statele Unite de orchestrarea unei campanii împotriva sa, una de o „agresivitate disproporţionată“ .
La prima sa apariţie publică de la declanşarea scandalului referitor la programul secret de supraveghere PRISM, Snowden a insistat că nu regretă nimic din ce a făcut şi a susţinut că decizia sa a fost una „morală“. De asemenea, el a anunţat că va cere azil politic Rusiei şi le-a cerut celor prezenţi în aeroportul moscovit unde se află să îl ajute să iasă din zona de tranzit.
În tot acest timp, autorităţile americane au cerut guvernelor din întreaga lume să refuze cererile de azil formulate de Snowden şi i-au anulat acestuia paşaportul.
„Guvernul şi serviciile secrete americane au încercat să mă transforme într-un exemplu, un avertisment împotriva tuturor celor care ar putea vorbi, aşa cum eu am făcut“, a declarat el, citat de cotidianul britanic „The Guardian“. „Am devenit apatrid şi sunt vânat“, a mai spus acesta.
Purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Jay Carney, a acuzat Rusia că i-a oferit lui Snowden o „platformă de propagandă“ şi le-a cerut autorităţilor să îl trimită înapoi în State.
De asemenea, preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus, Vladimir Putin, au avut o conversaţie telefonică vineri seara, însă nu au reuşit să ajungă la un acord.
La rândul lui, Snowden a arătat că doreşte să primească azil politic în Rusia până ce i se va permite să călătorească în America Latină, în contextul în care Venezuela a fost printre puţinele ţări care i-au acceptat cererea de azil. Deocamdată, însă, fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate nu are documentele necesare pentru a călători.