De ce a fost închisă, după 24 de ore de la lansare, şaormeria cu tematică stalinistă din Moscova. Ce avea în meniu VIDEO
0În urma plângerilor depuse de vecini, Stal'In Doner – al cărui nume spune patronul Stanislav Voltman că este doar o glumă obraznică, nu o ofensă – a fost închisă săptămâna trecută, după doar 24 de ore de la lansare. În meniu erau opţiuni precum „Stalin cu porţie dublă de carne“, sau „Beria cu sos tkemali“.
În prima şi singura zi de activitate, mica afacere din cartierul Koptevo din nordul Moscovei a vândut 200 de kebab. În meniu erau opţiuni precum Stalin cu porţie dublă de carne, sau Beria cu sos tkemali – produse numite după dictatorul Uniunii Sovietice şi temutul său şef al servicilor secrete NKGB. Angajaţii şaormeriei erau îmbrăcaţi în uniforme KGB, organizaţia care a trimis milioane de cetăţeni ai Uniunii Sovietice în lagăre de muncă din Siberia şi a orchestrat execuţia multor altora.
Cei trei angajaţi ai lui Voltman şi-au dat demisia . Şaormeria a fost închisă provizoriu, dar patronul speră să poată redeschide, după ce va angaja oameni noi. Patronul Stanislav Voltman, mărturiseşte că a fost dus la o secţie de poliţie şi interogat timp de trei ore despre şaormeria sa controversată. „M-au întrebat dacă sunt normal la cap”, a declarat proprietarul pentru Europa Liberă.
„Nu e ca şi când mi-am bazat brand-ul pe Hitler,” a spus Voltman, cu referire la inderdicţia simbolurilor naziste în Rusia. „Nu am încălcat nicio lege.” Voltman, care s-a mutat la Moscova din Orenburg, un oraş de lângă graniţa cu Kazakhstan, spune că visul său de a avea succes în Capitală este aproape spulberat. Acesta a primit zeci de mesaje. Ameninţări, dar şi mesaje de susţinere. Cât despre Stalin, nici el nu este foarte sigur ce să creadă. „Citesc despre el de câţiva ani şi nu-l demonizez dar nici nu-l glorific,” spune acesta. „A făcut mult rău, dar şi mult bine.”
Timp de ani buni Kremlinul a promovat o politică ambivalentă faţă de fostul lider al Uniunii Sovietice, care şi-a executat inamicii politici şi a închis sau executat sute de mii de cetăţeni sovietici. Sub conducerea lui Putin, Guvernul nici nu a condamnat, nici nu a justificat acţiunile regimului stalinist.
În ultimii ani, imaginea lui Iosif Stalin a fost reabilitată. În ziua de azi Stalin se bucură de cea mai ridicată rată de aprobare de după 1956, când Nikita Hruşciov a condamnat acţiunile predecesorului său, lansând perioada de destalinizare.
Antreprenorii ruşi au tradiţie în a se folosi de controverse şi scandaluri pentru a-şi promova afacerile. În 2018, fermierul Aleksei Iakuşev a lansat un ulei de floarea soarelui numit Noviciok, după agentul neurochimic presupus a fi fost folosit de către Rusia împotriva fostului spion Sergei Skripal şi a fiicei sale. Noviciok a fost folosit apoi împotriva opozantului Aleksei Navalîi. După anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, tricouri cu faţa lui Vladimir Putin, însoţite de sloganuri în favoarea politicii externe ruse, au inundat magazinele de suveniruri din întreaga ţară.