Cum își rescrie Rusia propriile minciuni. Verdictul despre scufundarea navei Moskva a fost șters imediat după publicare
0Un tribunal militar din Rusia a confirmat, din greșeală, că nava-amiral a Flotei ruse din Marea Neagră, crucișătorul Moskva, a fost scufundată de rachete ucrainene. Decizia a fost însă ștearsă rapid, pentru a nu contrazice varianta „oficială” promovată de Kremlin.

Kremlinul susține, de aproape trei ani, că scufundarea crucișătorului Moskva nu a fost rezultatul unui atac ucrainean, ci consecința unui incendiu izbucnit la bord, pe o mare agitată. Potrivit versiunii oficiale ruse, rachetele antinavă ucrainene nu ar fi lovit nava, iar pierderea acesteia ar fi fost un accident tragic.
Această narațiune a fost însă, pentru scurt timp, pusă sub semnul întrebării chiar de justiția rusă. Joi, un tribunal militar din Moscova a publicat un verdict care confirma că nava-amiral a Flotei ruse din Marea Neagră a fost lovită și scufundată de forțele ucrainene.
Decizia a fost, însă, eliminată în mai puțin de 24 de ore, după ce a devenit evident că intră în contradicție cu linia oficială a Kremlinului, relatează Kyiv Post.
Decizia instanţei contrazice varianta oficială
Potrivit hotărârii instanței, colonelul ucrainean Andrii Shubin, comandantul Brigăzii 406 Artilerie a Corpului de Marină ucrainean, ar fi fost direct responsabil pentru distrugerea navei Moskva.
Tribunalul a stabilit, în baza probelor, că acesta le-ar fi ordonat subordonaților săi să tragă asupra crucișătorului în timpul unei confruntări navale din 13 aprilie 2022, atac care ar fi dus la moartea a 20 de marinari ruși, rănirea altor 24 și dispariția a opt membri ai echipajului.
Concluziile instanței contrazic, însă, flagrant poziția susținută ani la rând de autoritățile ruse, care au vorbit despre un incendiu provocat de un scurtcircuit și despre dificultăți majore în gestionarea avariilor, pe fondul mării agitate.
În schimb, varianta tribunalului se apropie de cea prezentată de Ucraina, de observatori independenți și de agențiile de informații occidentale.
Potrivit acestora, două rachete antinavă ucrainene de tip Neptune au lovit crucișătorul Moskva, provocând incendii masive și avarii structurale grave. Nave comerciale aflate în zonă au surprins imagini cu suprastructura prăbușită și carena grav avariată a navei, înainte ca aceasta să se scufunde.
La momentul respectiv, Moskva era cea mai mare și mai importantă navă de război a Rusiei din Marea Neagră, având un deplasament de aproximativ 12.000 de tone.
În cadrul procesului, procurorii militari ruși au susținut în fața instanței că nava Moskva ar fi fost implicată în „operațiuni de sprijin umanitar”, calificând atacul ucrainean drept un „act de terorism internațional”.
Pe baza acestor acuzații, tribunalul a decis că Shubin trebuie să execute o pedeapsă cu închisoarea, dacă va fi capturat vreodată, și să plătească despăgubiri de peste 2,2 miliarde de ruble, echivalentul a aproximativ 29 de milioane de dolari, către Ministerul rus al Apărării.
De ce a fost ştearsă decizia tribunalului
Comunicatul oficial care detalia aceste concluzii a fost accesibil publicului pentru mai puțin de o zi, pentru că, ulterior, documentul a fost șters de autorități, fapt semnalat de platforma independentă rusă Mediazona, care a publicat o captură de ecran a verdictului înainte ca acesta să dispară.
Ștergerea deciziei întărește ideea că Rusia evită să recunoască faptul că nava-amiral Moskva a fost scufundată de ucraineni, deoarece aceasta ar echivala cu o înfrângere militară și simbolică majoră.
Moskva nu era doar un crucișător, ci principalul simbol al puterii navale ruse în Marea Neagră și o piesă-cheie a strategiei de intimidare regională. Recunoașterea lovirii navei de rachete ucrainene ar expune vulnerabilități grave ale armatei ruse, ar ridica întrebări despre competența comenzii militare și ar afecta moralul trupelor și al populației.























































