Cum a păcălit opozantul Aleksei Navalnîi un agent FSB implicat în operaţiune să dezvăluie unde a fost plasată otrava care a fost aproape să-l ucidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi Foto  ria.ru
Aleksei Navalnîi Foto  ria.ru

Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi a povestit cum a păcălit un agent FSB să dezvăluie cum a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din gama Noviciok. Navalnîi s-a dat drept un oficial din Consiliul de Securitate.

Opozatul rus a postat conversaţia de a aproape o oră, avută cu acest agent, Konstantin Kudryavtsev, pe canalul său de YouTube. Este vorba de un om implicat în procedura de curăţare de după operaţiune, după cum a reieşit din cunoştinţele sale detaliate despre caz şi propriile declaraţii.

Investigaţia Bellingcat-CNN a scos la iveală că Aleksei Navalnîi  a fost urmărit de o echipă FSB timp de trei ani înainte de a fi otrăvit, scrie Digi 24.

Convorbirea iniţiată de Navalnîi a fost înregistrată de echipa de investigaţie jurnalistică, iar numărul său a apărut ca fiind de la sediul central al FSB.

El a motivat o sarcină de a obţine evaluarea operaţiunii, adică ce nu a mers şi de ce a existat un eşec total. Opozantul reuşeşte să-l determine pe Kudryavtsev, îngrijorat asupra unei linii telefonice nesecurizate, să vorbească spunând că şefii cer un raport urgent şi „toate acestea vor fi discutate la Consiliul de Securitate, la cel mai înalt nivel. "

Astfel, chestionat, agentul dezvăluie că Navalnîi a fost otrăvit prin lenjeria intimă.

Navalnîi: „Pe ce articol de îmbrăcăminte s-a pus accentul? Care este cea mai riscantă piesă de îmbrăcăminte?"

Agentul: „Chiloţi”.

   

Kudryavtsev a fost determinat să spună şi unde anume- în interior, între picioare.

Bărbatul i-a explicat că răspunsul rapid al pilotului avionului şi tratamentul echipei de urgenţă din Omsk, Siberia, au fost motivele eşecului operaţiunii. El a recunoscut că a fost trimis să preia hainele opozantului şi să îndepărteze urmele agentului neurotoxic de pe ele, potrivit BBC.

„Zborul durează trei ore, e lung. Dacă nu ar fi aterizat, efectul ar fi fost diferit şi rezultatul de asemenea. De aceea sunt convins că avionul a avut un rol decisiv”, a mărturisit agentul FSB, potrivit CNN.

Când Navalnîi l-a presat să recunoască dacă nu cumva a fost administrată o doză necorespunzătoare de otravă Kudryavtsev s-a apărat: „După cum am înţeles, am pus un pic mai multă”.

Experţii consultaţi de CNN au explicat că se pare că în acest caz agenţii ruşi au folosit o formă solidă a agentului neurotoxic, nu lichidă precum în cazul dublului agent Sergei Skripal. Aceştia spun că dacă avionul nu ar fi aterizat de urgenţă la Omsk, Navalnîi nu ar fi avut şanse de supravieţuire.

Din istoricul lui Kudryavtsev reiese că este specialist în arme chimice şi biologice, fiind absolvent al Academiei de Apărare Chimică, sucursala din Moscova. Investigaţia Bellingat a stabilit că a lucrat ulterior la centrul de cercetare al Ministerului Apărării, în cadrul departamentului privind securitatea biologică.

De asemenea, investigaţia comună Bellingcat-CNN, la care s-au alăturat Der Spiegel şi publicaţia rusă online The Insider, a determinat prin intermediul documentelor de zbor că agentul a zburat la Omsk pe 25 august, la cinci zile după tentativa de otrăvire.

Citiţi şi:

Putin, reacţie vehementă în cazul otrăvirii lui Navalnîi: „Pacientul trebuia supravegheat”

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite