Circulaţia feroviară a fost suspendată în zone din regiunea rusă Belgorod după atacuri cu rachete (guvernator)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia feroviară a fost suspendată vineri dimineaţa lângă Novîi Oskol, oraş din regiunea rusă Belgorod de la frontiera cu Ucraina, după ce schijele unei rachete au căzut pe liniile feroviare, a anunţat guvernatorul Viaceslav Gladkov, informează Reuters.

image

Gladkov a anunţat pe mesageria Telegram că apărarea antiaeriană rusă a doborât rachete lângă Novîi Oskol, oraş cu circa 18.000 de locuitori, care se află la aproximativ 90 de kilometri la nord de frontiera cu Ucraina.

"Liniile feroviare au fost avariate. Circulaţia trenurilor a fost temporar suspendată", a spus Gladkov, adăugând că nu s-au înregistrat victime omeneşti.

Reuters nu a putut verifica veridicitatea acestor informaţii şi deocamdată nu există o reacţie din partea Kievului.

Joi, Gladkov a acuzat Ucraina că a bombardat o clădire rezidenţială din oraşul Belgorod, centrul administrativ al regiunii omonime.

Regiunile de frontieră ale Rusiei au raportat sporadic incidente după ce forţele ruse au invadat Ucraina pe 24 februarie, fiind vizate în special depozite de muniţii şi de combustibil.

Însă săptămâna trecută Rusia a raportat o "creştere semnificativă" a tirurilor ucrainene vizând teritoriile ruse de la graniţa cu Ucraina. Potrivit Moscovei, aceste lovituri au lovit imobile rezidenţiale, centrale electrice, clădiri administrative şi puncte de trecere a frontierei.

Rusia a invadat Ucraina la 24 ianuarie în ceea ce a numit ''operaţiune militară specială'', ce este condamnată de lideri occidentali ca fiind un război de agresiune "neprovocat, ilegal şi premeditat" împotriva acestei ţări vecine.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite