Armata rusă şi-a creat propriul internet
0Pe fondul creşterii vulnerabilităţii sistemelor informatice, Ministerul rus al Apărării a creat propriul sistem de schimb de date şi propriul internet.
Militarii ruşi dispun de-acum de o reţea de comunicaţii şi se informare separată de mediul virtual mondial, scrie cotidianul rus „Izvestia“, citând o sursă din cadrul Ministerului Apărării de la Moscova.
Denumit oficial „Segment închis de schimb de date“, sistemul este prevăzut cu o mesagerie electronică destinată transmiterii informaţiilor secrete, inclusiv celor clasate „Top Secret“.
„Am făcut reţeaua. Ultimele detalii au fost finalizate la sfârşitul verii şi de atunci reţeau funcţionează în regim dinamic. Acum vrem s-o extindem prin instalarea unor terminale suplimentare în cadrul unor unităţi şi instituţii militare“, a precizat sursa citată.
Potrivit cotidianului „Izvestia“, citat de Sputnik, fiecare unitate militară este dotată cu servere care codifică, separă şi transmite informaţiile. Accesul în camerele în care sunt instalate aceste echipamente este strict reglementat.
În plus, acest sistem conţine şi site-uri care pot fi consultate exclusiv de pe calculatoare certificate de Oficiul pentru Supravegherea Secretelor de Stat. Aceste calculatoare nu pot fi conectate la aparate externe, cum ar fi imprimante, scanere şi stick-uri de memorie. Orice încercare în acest sens este înregistrată şi blocată de un software special.