Anatoli Antonov, numit oficial ambasador al Rusiei în Statele Unite
0
Vicemininistrul de Externe Anatoli Antonov a fost numit oficial ambasador al Rusiei la Washington, în locul lui Serghei Kisliak, considerat un personaj-cheie în scandalul legat de implicarea Kremlinului în ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite.
„Anatoli Ivanovici Antonov a fost numit prin decret prezidenţial ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Statele Unite“, se arată într-un comunicat al Kremlinului.
Un ordin în acest sens a fost semnat de preşedintele rus Vladimir Putin, transmit agenţiile internaţionale de presă.
În vârstă de 62 de ani, Anatoli Antonov este văzut ca fiind un diplomat şi negociator cu experienţă. A condus Departamentul de Securitate şi Dezarmare din cadrul MAE rus, a fost viceministru al Apărării, în perioada 2011-2016, şi viceministru de Externe, din decembrie 2016. Vorbeşte fluent engleza şi birmana, potrivit CV-ului său de pe site-ul MAE rus.
Antonov îl înlocuieşte în post pe Kisliak, al cărui „final de misiune“ a fost anunţat în iulie într-un mesaj laconic pe Twitter.
Serghei Kisliak a deţinut funcţia de ambasador al Rusiei la Washington timp de aproape zece ani şi este acuzat de presa americană că ar fi complotat pentru a uşura victoria lui Donald Trump în ultimele alegeri prezidenţiale din Statele Unite, desfăşurate în noiembrie anul trecut.