Violenţa lasă amprente pe viaţă. Bătută de tatăl vitreg şi uitată de autorităţi

Copiii, care sunt victimele violenţei în familie, rămân traumatizaţi pe viaţă. FOTO Arhiva

Cele mai recente cercetări arată că trei din patru copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani au fost supuşi unei forme violente de disciplinare. Datele unui studiu, publicat de UNICEF în 2010, arăta că 16% din părinţi îşi bat copiii până la vârsta de un an. Potrivit aceluiaşi studiu, numai un sfert dintre părinţi au spus că odraslele lor nu se tem de ei, iar alte 22% cred că aceştia nu se tem de tată.

La ai săi 15 ani, o tânără din raionul Drochia, pe care în contiuare o vom numi Evelina, îşi trăieşte zilele în nesiguranţă şi stres. Umilinţa la care o supune tatăl ei vitreg i-ar putea lăsa amprente pe viaţă, susţin specialiştii. A primit de la el nenumărate palme, înjurături şi înjosiri dintre cele mai umilitoare, inclusiv în public. Autorităţile nu au intervenit după cum prevede legea, iar tânăra a încercat să găsească singură soluţii, pentru o perioadă scurtă de timp - s-a refugiat la bunica.

Bătută de tatăl vitreg

„Tatăl meu a murit când eu aveam 5 ani. Niciodată nu a strigat la mine şi nu m-a bătut. Mi-aduc aminte cum am petrecut o vară minunată cu el şi mama la Moscova, pentru că acolo lucra”, îşi aminteşte Evelina.

După decesul tatălui, mama fetei s-a recăsătorit. Din acel moment, lucrurile au luat o întorsătură dramatică pentru copilă. „La început se purta bine, numai că momentele frumoase au durat puţin. Odată, când eram mai mică, am lăsat casa descuiată şi m-am dus la joacă. Când s-a întors de la lucru, mi-a tras o bătaie şi, ca să mă sperie şi mai mult, a inventat minciuna precum că din casă s-au furat nişte bani. Mama a încercat să-mi ia apărarea, dar pentru asta „a încasat-o” şi ea”, povesteşte tânăra.

Abuzurile din partea tatălui vitreg nu s-au oprit aici. Acestea au luat forme mai grave odată cu maturizarea fetei. „Dacă rămâneam la şcoală până la ora patru, pentru că eram implicată în nişte proiecte, mă certa sau mă pălmuia; dacă mă duceam diminineaţa la cor - la fel. Suna pe la profesori, colegi şi se asigura că nu-l mint, dar aceste porniri ale lui mă umileau, deoarece nici un coleg de-al meu nu era terorizat în aşa mod. Cât despre serate, nici nu putea fi vorba”, adaugă Evelina.

La începutul acestui an şcolar Evelina a început să iasă cu un băiat, dar pe furiş, fiindcă tatăl său vitreg i-a interzis să se vadă cu el. Totuşi, fata a fost observată de un vecin alături de tânăr. „A început să mă înjure ca şi cum aş fi fost o fată de moravuri uşoare. La un moment dat, s-a năpustit asupra mea, dar am reuşit să fug la bunica. Pe la miezul nopţii a venit acolo şi bătea în toate ferestrele. Mama nu se poate implica, deoarece o bate şi pe dânsa. A doua zi am înnoptat la o colegă, ca să nu-i fac probleme bunicii. El a sunat la colega mea şi i-a transmis că eu nu mai am ce căuta pe acasă, că oricum mă duce la orfelinat”, povesteşte fata.

De la palme, la pistol pneumatic

De frică, Evelina a sunat la poliţia raională, care a decis ca fata să stea câteva zile la un Centru de plasament. Apoi mama fetei a rugat-o să îşi retragă plângerea şi s-au întors acasă, cu pretextul că Evelina a exagerat.

„Luna trecută a avut loc o ceartă mare. M-a pălmuit, apoi a scos pistolul pneumatic şi-l plimba prin faţa mea spunându-mi că poate va scăpa mai repede de mine. M-am speriat şi am plecat iar la bunica. A doua zi s-a mutat şi mama cu sora mea mai mică, care e fiica lui dreaptă, dar parcă au dezlănţuit mai tare demonul din el. A dat-o pe mama la poliţie, că cică i-ar fi furat nişte bani. Într-un final, după multe scandaluri, ameninţări şi bătăi,tata şi-a retras cererea, mama s-a întors la el, iar eu am rămas la bunica”, oftează Evelina.

Fata nu ştie ce se va întâmpla cu ea până va termina liceul. Nu o acuză pe mama sa, fiindcă înţelege că e în aceeaşi barcă, iar sora mai mică are nevoie de tată. „Sunt fericită că am bunică, mama mă vizitează zilnic, dar, oricum, mi-e frică să nu redevină agresiv”, încheie fata.

Câţi responsabili, atâtea versiuni

Autorităţile din raionul Drochia nu au intervenit, după cum prevede legea, iar fiecare responsabil are propriul scenariu. Poliţistul din sat nu a luat măsuri în privinţa agresorului, motivând că era în concediu: „De acest caz s-a ocupat colegul meu, fiindcă eu am fost în vacanţă. Mai multe cunoaşte poliţia raională. Fata locuieşte împreună cu familia şi situaţia s-a îmbunătăţit”, ne-a comunicat poliţistul.

Directoarea liceului spune că Evelina e o fată străduitoare şi că a completat o fişă de sesizare pe cazul ei, doar că nu a transmis-o mai departe. „La moment, fata frecventează orele şi lucrează psihologul şcolii cu ea. Evelina are fişa de sesizare, dar nu am mai anunţat asistentul social. Am înţeles că fetei îi pare rău că s-a ajuns la această situaţie”, comentează directoarea.

Primarul consideră cazul rezolvat din declaraţiile mamei: „Mama ne-a dat asigurări că o să se împace cu soţul şi aşa a şi fost. Prea multe nu cunosc, eram în concediu. Vorbiţi cu asistentul social”, încheie acesta.

Asistentul social cunoaşte situaţia Evelinei, numai că s-a încurcat în declaraţii: „Da, a fost plasată în serviciul de urgenţă, numai că echipa multidisciplinară nu s-a întâlnit, iar ordonanţa de protecţie nu s-a întocmit, fiindcă fata şi mama locuiesc separat de tatăl vitreg şi nu mai e nevoie de aşa ceva. Noi cu tatăl nu am discutat, deoarece nu-l găsim acasă”, se justifică asistentul social.

Toţi membrii familiei trebuie monitorizaţi

Preşedinta Centrului de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, Daniela Sâmboteanu, a menţionat că era necesar ca echipele multidisciplinare de nivel local să monitorizeze familia, până se asigurau din diferite surse că problema s-a rezolvat.

„Autorităţile locale trebuiau să întreprindă acţiuni pentru a asigura un mediu sigur fetei. Luând în consideraţie că mama ei este şi ea victimă, ordonanţa de protecţie este o soluţie bună în astfel de situaţii. Rolul cheie îi revine autorităţii tutelare de nivel local, adică primarului. Fişa de sesizare este utilizată de orice specialist (medic, profesor, poliţist, asistent social etc.) care suspectează că un copil este victimă a violenţei, neglijării, exploatării, traficului şi este obligat să informeze imediat şi să o expedieze timp de 24 ore la adresa autorităţii tutelare. Dacă se depistează pericol iminent (crime împotriva copilului, inclusiv abuz sexual), se informează suplimentar poliţia. Totuşi, poliţia trebuia să intervină fără nici o cerere şi pe cazul de violenţa în familie în raport cu mama fetei”, explică Sâmboteanu.

Traumatizaţi pe viaţă

Potrivit psihologului Lilia Gorceac, copiii care sunt victimele sau martorii violenţei în familie rămân traumatizaţi pe viaţă. „Ei preiau două modele: unul agresiv şi altul tolerant. Când devin, la rândul lor, părinţi, dobândesc unul dintre aceste modele, niciunul nefiind constructiv. Copilul nu trebuie să fie martorul certurilor dintre părinţi, dar nici să i se aplice bătaie sau agresiuni verbale ca formă de pedeapsă”, explică Gorceac.

Pe parcursul anului de învăţământ 2013-2014, în baza fişelor de sesizare au fost înregistrate peste 12 000 de cazuri de violenţă asupra copiilor.

Din 1 ianuarie 2014, a intrat în vigoare Legea privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi. La 8 aprilie curent a fost aprobat şi mecanismul intersectorial de cooperare ce vine să ajute specialiştii din educaţie, medicină, justiţie, asistenţa socială, angajaţii autorităţilor publice centrale şi locale şi să lucreze împreună la implementarea tuturor prevederilor legale ca să asigure prevenirea, dar şi să intervină rapid în cazul copiilor care se află în situaţii de risc.

Pentru persoanele aflate în situaţii de risc, instanţa de judecată poate să emită o ordonanţă de protecţie, care impune agresorului o serie de restricţii cum ar fi: părăsirea domiciliului şi aflarea la o distanţă mai mare de 100 de metri de acesta.