VIDEO Vacanţă de preşedinte: Dodon a ajuns pe vârful Muntelui Athos. Ce i-a spus un călugăr şefului statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a plecat şi în acest an la Muntele Athos. De această dată, preşedintele ţării şi-a pus drept obiectiv să ajungă chiar în vârful Muntelui, pe jos. Şeful statului a menţionat, într-o postare pe Facebook, că a parcurs 15 kilometri în cinci ore pentru a ajunge la înălţimea de 2.033 de metri deasupra nivelului mării.

Ajuns în vârful Muntelui Athos, un călugăr i-a spus lui Igor Dodon că este primul conducător de stat care a păşit pe vârful Muntelui şi că sunt puţine şanse ca alţi preşedinţi să decidă să facă acelaşi lucru, iar dacă o vor face, nu o vor face pe jos. 

Şeful statului nu s-a dus la Sfintele Munte cu mâna goală. Acesta a luat cu dânsul şi o icoană pe care a dăruit-o unei mănăstiri din numele poporului Republicii Moldova, subliniind că moldovenii sunt în proporţie de 98% ortodocşi. Dodon a ţinut să precizeze că a ridicat icoana adusă din Moldova la înălţimea de 1.500 de metri.

Întreaga aventură a preşedintelui a fost publicată pe pagina sa de Facebook, într-un material video de 4.40 minute, filmat inclusiv cu drona.

Potrivit Agora, Igor Dodon a fost însoţit în vacanţa sa de la Muntele Athos de fiul său mai mare Vlad, dar şi fratele său Alexandru, şi el însoţit de feciorul său Daniel Alexandru.

Printre pelerinii conduşi de Dodon a fost prezent şi preşedintele Organizaţiei Teritoriale din Cimişlia a PSRM şi apropiat al lui Igor Dodon, Oleg Teterea, cu fiul său Mihai. Din grup face parte şi un promotor al moldovenismului, Nicolae Pascaru, fondator al asociaţiilor „Mişcarea Voievod” şi „Scutul Moldovenesc”, dar şi şeful pazei lui Dodon, Sergiu Juncu. În imagini au fost surprinşi şi deputaţii socialişti Petru Corduneanu şi Grigore Novac.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite