VIDEO Nouă persoane, reţinute pentru trafic de droguri în proporţii deosebit de mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătuşe FOTO politia md

Oamenii legii au destructurat o grupare criminală specializată în procurarea, transportarea, distribuirea şi comercializarea produselor etnobotanice, în proporţii deosebit de mari atât în raza municipiului Chişinău, cât şi în alte localităţi ale Republicii Moldova.

În rezultat, au fost identificaţi 11 membri ai grupului, cu vârsta cuprinsă între 20-55 ani, 9 dintre ei anterior judecaţi, care acţionau sub conducerea liderului grupului, care este deţinut în Penitenciarul nr.13 – Chişinău. Acesta fiind dirijat şi protejat de alţi condamnaţi aşa numiţi „autorităţi criminale din lumea interlopă”.

Astfel, conform rolurilor determinate unii membri primeau substanţele etnobotanice în cantităţi mai mari, alţii le repartizau şi împachetau în cantităţi mai mici în pachete de tip zip-lock cu greutatea între 3 – 5 grame, ulterior distribuite pentru realizare altor membri. Prin urmare, aceştia aflându-se în diferite locuri publice, preponderent în apropierea instituţiilor de învăţământ, din Chişinău şi alte raioane ale ţării, înstrăinau consumatorilor, preponderent adolescenţilor, circa 100 pachete zilnic, la un preţ de 100 lei per pachet.

În cadrul cauzei penale au fost efectuate 15 percheziţii atât la domiciiliile şi mijloacele de transport a membrilor grupului cât şi în incinta a două instituţii penetenciare. În urma percheziţiilor, poliţiştii au  depistat şi ridicat circa 300.000 lei, obţinute în urma practicării activităţii ilegale, produse etnobotanice împachetate în diferite cantităţi pentru realizate cu o greutate totală de peste 3 kg, telefoane mobile, cartele SIM, calculatoare şi două automobilele utilizate în activitatea criminală, notiţe şi carnete cu înscrisuri de ciornă ce reflectă evidenţa realizării produselor etnobotanice.

Tot în cadrul cauzei penale au fost efectuate şi alte acţiuni de urmărire penală cum ar fi audierea martorilor, ridicări, examinarea obiectelor, concomitent fiind efectuate mai multe măsuri speciale de investigaţii, cum ar fi; investigaţii sub acoperire, achiziţii de control, documentarea cu ajutorul mijloacelor tehnice moderne, urmărirea vizuală, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice.

Astfel, la 6 februarie, au fost reţinute 9 persoane, iar în privinţa altora investigaţiile continuă. De asemenea, se activează în vederea stabilirii provenienţei substanţelor etnobotanice şi destructurării întregului grup criminal şi stoparea „fenomenului” .

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice,  psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare în proporţii deosebit de mari. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite