Viceguvernatorul Aureliu Cincilei preia Comitetul de conducere al Moldindconbank

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei l-a desemnat pe viceguvernatorul Aureliu Cincilei în funcţia de preşedinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” SA. În virtutea Legii Băncii Naţionale a Moldovei, mandatul de viceguvernator al lui Aureliu Cincilei a fost suspendat de drept pe durata intervenţiei timpurii, transmite IPN.

Administrarea temporară a Moldindconbank are loc în cadrul regimului de intervenţie timpurie aplicat ca urmare a concertării unui grup de persoane care a achiziţionat şi deţine o cotă substanţială în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89 la sută, fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM, încălcând astfel prevederile Legii instituţiilor financiare.

Leonid Talmaci, care a îndeplinit anterior funcţia de preşedinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank, a fost desemnat de Aureliu Cincilei în funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului băncii. Pe durata intervenţiei timpurii, Banca Nationala a Moldovei va fi consiliată de specialistul american John W. Quill, care a lucrat ca expert principal în sectorul financiar-bancar al Fondului Monetar Internaţional.

Consiliul băncii va fi condus de Giedrius Steponkus, cetăţean al Lituaniei, cu o bogată experienţă în domeniul financiar-bancar şi investiţional. Consiliul va fi completat de alţi membri independenţi, în timpul apropiat.

BNM subliniază că Moldindconbank va continua să activeze în regim normal şi va presta toate serviciile, inclusiv cele legate de operaţiunile cu depozitele, de creditare şi decontări.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite