„Vânătoarea de selecţie“, paravan pentru distracţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La vânătorile de selecţie ar trebui să participe doar silvicultorii şi oamenii de ştiinţă din domeniu.
La vânătorile de selecţie ar trebui să participe doar silvicultorii şi oamenii de ştiinţă din domeniu.

În timp ce şefii de la Moldsilva spun că partida de pe 23 decembrie din Pădurea Domnească a fost legală, specialiştii afirmă că vânătorii amatori n-aveau ce căuta acolo.

Incidentul tragic care a avut loc la vânătoare pe 23 decembrie, în Rezervaţia Pădurea Domnească, soldat cu moartea omului de afaceri Sorin Paciu, a scos la iveală lacune şi ambiguităţi în legislaţie.

Directorul Agenţiei de Stat Moldsilva, Ion Lupu, susţine că vânătoarea de mistreţi, la care au participat procurori, judecători, oameni de afaceri, a fost una de selecţie (altele nu sunt permise în rezervaţii naturale), cu autorizaţie, şi că nicio prevedere legală nu a fost încălcată.

Ordinul cu privire la deschiderea vânătorii de mistreţi în anul 2012, pe care l-a semnat pe 14 septembrie, spune că vânătoarea de selecţie se efectuează de câtre persoane responsabile din cadrul rezervaţiei, cu ajutorul vânătorilor experimentaţi. Documentul nu precizează însă ce înseamnă „vânător experimentat“. Solicitat de „Adevărul“, Ion Lupu a răspuns iritat: „Cei care au făcut Universitatea Cambridge! Cine are carnet de vânător, acela e experimentat. Întrebaţii pe cei de la asociaţia lor cum dau carnete“.  

Legislaţie ambiguă

„Este o formulare ambiguă, nimeni nu poate să verifice cât de experimentat este un vânător sau altul“, a declarat Oleg Ciocoi, preşedintele Asociaţiei vânătorilor şi pescarilor din Moldova. El sugerează că ar trebui să ne raliem la legislaţia europeană care prevede câ doar silvicultorii şi oamenii de ştiinţă din domeniu pot participa la vânători de selecţie.

„Imaginaţi-vă că aveţi în faţă mai mulţi mistreţi. Cum îl alegi pe cel bolnav? Cum să-l ocheşti în cele câteva secunde pe care le ai la dispoziţie, dacă nu eşti profesionist? Doar o persoană din domeniu are astfel de abilităţi şi nicidecum cei care practică vânătoarea doar din când în când“, mai explică Ciocoi.

Şi Alexandru N., un pădurar cu 40 de ani experienţă, crede că amatorii n-au ce căuta la o vânătoare de selecţie. „Selecţia se face pentru a oferi un echilibru în mediul natural. Animalul este împuşcat dacă e bolnav, nu se poate integra în grup, atunci când există prea multe femele sau prea mulţi masculi. Animalul ales este împuşcat doar după luni de monitorizare, iar procedura o efectuează numai supraveghetorul sau un specialist din domeniu“, precizează pădurarul.

Creţu este vânător de 12 ani

O părere similară are şi Alecu Reniţă, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova. „În orice ţară civilizată la o vânătoare de selecţie nu este permis accesul amatorilor, deoarece este un proces ce trebuie executat atent, fără erori“, menţionează Reniţă.

Ex-judecătorul Gheorghe Creţu, singurul suspect în cazul omorului din Pădurea Domnească, este un vânător cu experienţă, afirmă şeful Asociaţiei vânătorilor şi pescarilor. „Este vânător de peste zece ani. Sunt sigur că Gheorghe Creţu nu putea să-l omoare pe Sorin Paciu. Presupun că tragedia a avut loc din cauza nerespectării stricte a regulilor. Gheorghe niciodată nu le încălca“, a spus Ciocoi. Gheorghe Creţu ne-a confirmat că are carnet de vânător de 12 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite