Traficul rutier pe strada Columna este suspendat până la sfârşitul lunii decembrie
0
Traficul rutier pe strada Columna din Capitală va fi suspendat parţial timp de trei luni, până la finele lui decembrie. Suspendarea are loc în legătură cu executarea lucrărilor de pozare a apeductului şi canalizării.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei municipiului Chişinău, în perioada 8 octombrie - 28 decembrie, pe strada Columna nu se va putea circula în tronsonul cuprins între străzile Tighina şi Ismail. Circulaţia transportului public va fi redirecţionată.
Astfel, autobuzele de pe rutele cu numerele 24, 31, 34, 36, 38 şi 39 se vor deplasa de pe strada Tighina pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada Ismail şi în continuare pe traseele stabilite. Microbuzele de pe ruta numărul 102 vor circula de pe strada Mihai Eminescu pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada Ismail şi în continuare pe traseul stabilit. Itinerarul rutei de microbuz numărul 169 este stabilit de pe strada Armenească pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada Ismail şi în continuare pe traseul obişnuit.
Microbuzele de pe numărul 103, 108, 135, 136, 160, 171, 174 şi 185 vor circula de pe strada Columna pe strada Vasile Alecsandri, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada Ismail şi în continuare pe traseele stabilite.

















































