Ţinuţi la poarta şcolilor şi bazelor de odihnă
0În stânga Nistrului, copiii cu dizabilităţi nu sunt acceptaţi în comunitate. Singura şansă pentru cei care nu vor să-şi trăiască viaţa între patru pereţi sunt câteva centre de zi deschise la iniţiativa părinţilor.
Zeci de micuţi cu nevoi speciale din Tiraspol pot socializa datorită unui centru de reabilitare deschis de Asociaţia familiilor cu copii cu dizabilităţi. Pentru că nu sunt acceptaţi în nicio şcoală, ei învaţă aici să scrie şi să citească, să cânte la instrumente muzicale, să croşeteze şi să brodeze. Însă cel mai important lucru este că nu rămân izolaţi.
Nicolae (14 ani) ar fi stat şi acum acasă, dacă bunica sa nu i-ar fi căutat un mediu prietenos. Îl creşte de mic, după ce părinţii copilului au fost decăzuţi din drepturi. Ca să fie mai aproape de nepot, femeia a renunţat la slujba de educatoare şi s-a angajat la centru ca îngrijitoare.
„Nepotul meu a fost diagnosticat cu oligofrenie şi are dereglări de vorbire. În rest, e bine, ştie să lucreze la computer, să confecţioneze diferite lucruri din mărgele, paste etc. Am încercat să-l dau la o şcoală obişnuită, dar nu l-au primit“, afirmă Ludmila Saviţcaia.
Băiatul frecventează centrul de cinci ani şi a făcut progrese. „Nu putea lucra cu degetele, nu putea tăia nimic cu foarfecele. Acum, mi-a făcut ferfeniţă toate batistele şi prosoapele de bucătărie, dar eu mă bucur. Las’să înveţe!“, adaugă bunica.
Fără salariu şi fără speranţă la o pensie
În stânga Nistrului, pe teritoriul necontrolat de autorităţile de la Chişinău, astfel de familii sunt lăsate pe cont propriu. Pentru că aceşti copii au nevoie de supraveghere permanentă, unul dintre părinţi este nevoit să renunţe la serviciu, aşa că povara financiară cade pe umerii celuilalt. Au de suferit şi fraţii lor, care nu au parte de toată atenţia care li se cuvine. Sărăcia şi lipsurile sunt dificultăţi frecvent întâlnite în aceste familii, iar mulţi părinţi se dau bătuţi şi îşi abandonează copiii în orfelinate.
„Mamele care au copii cu dizabilităţi muncesc 24 din 24 de ore, fără concediu, fără zile de odihnă, fără salariu şi fără speranţă la o pensie“, spune Larisa Gorbatenco, preşedintele Asociaţiei familiilor cu copii cu dizabilităţi din Tiraspol.
În timp ce copiii bolnavi primesc nişte indemnizaţii de la aşa-numitul stat, părinţii lor nu văd niciun ban. Circa doi dolari, atât era până acum câţiva ani salariul unui îngrijitor. Şi această alocaţie mizeră a fost însă anulată pentru că „genera cheltuieli prea mari“.
După ce îngrijesc o viaţă întreagă de un copil bolnav, mamele din regiunea transnistreană nu au nici pensie. O condiţie impusă de autorităţile autoproclamate este stagiul de muncă obligatoriu de 15 ani, pe care majoritatea nu-l au.
Bolnavi şi discriminaţi
Din cauza stresului, multe dintre aceste femei se îmbolnăvesc. „Problemele copiilor se agravează de la an la an, la fel ca şi starea noastră de sănătate. Este foarte greu să îngrijeşti un astfel de copil şi să rămâi sănătos“, explică Larisa Gorbatenco.
În plus, părinţii sunt nevoiţi să suporte de multe ori atitudini discriminatorii. „Vecinii au fost împotrivă să aibă o asemenea instituţie în preajmă. Am început apoi să-i invităm la spectacolele noastre, să petrecem diferite sărbători în curte şi au înţeles, cu timpul, că nu au de ce să se ferească de noi“, îşi aminteşte Ludmila Borodina, directoarea Centrului de reabilitare.
Ultima experienţă amară au trăit-o în această vară. După ce încasase un avans de 4.000 de hrivne (375 de euro), directoarea unei pensiuni de pe litoralul ucrainesc a refuzat în ultimul moment să-i primească pe copii. Când a aflat că în grupul care era deja pe drum sunt şi persoane în scaune cu rotile, managerul bazei de odihnă din Zatoca a trecut la insulte.
„Nu pot să-i primesc pe aceşti imbecili“
„Ne-a spus că-i vor speria clienţii şi vor murdări teritoriul, pentru că nu ştiu să meargă singuri la WC, şi că vor fi nevoiţi să stropească cu clor în jurul căsuţelor pentru a elimina mirosul. I-am explicat că nu va fi nevoie de aşa ceva, pentru că nu mergem prima dată la odihnă. Atunci ea a zis: «Faceţi ce vreţi, dar eu pe aceşti imbecili nu pot să-i primesc»“, povesteşte Larisa Gorbatenco.
Disperaţi, organizatorii s-au rugat de proprietarii bazelor de odihnă din apropiere şi au reuşit să-i cazeze pe copii în trei locaţii diferite. „Slavă Domnului, ne-au dat camere la acelaşi preţ şi ne-am încadrat în suma pe care o aveam“, spune Ludmila Borodina.
Până în prezent, directoarea pensiunii unde făcuse centrul rezervarea le-a restituit doar jumătate din bani. „Au suferit mai mult părinţii, pentru că am încercat să-i protejăm pe copii. E îngrozitor să auzi: «Invalizii voştri se vor târî la picioarele noastre»... Pentru mine, care nu am copii cu dizabilităţi şi doar lucrez cu ei, a fost foarte neplăcut. În acel moment eram gata, scuzaţi-mi exprimarea, să-i dau un pumn în faţă“, mărturiseşte directoarea.
Conducerea Centrului de reabilitare din Tiraspol a depus o plângere la administraţia raionului Belgorod-Dnestrovsk, care a fost expediată Procuraturii din Odesa. A intervenit şi unul dintre avocaţii parlamentari de la Chişinău, Aurelia Grigoriu, care şi-a sesizat omologul de la Kiev şi reprezentantul preşedintelui Ucrainei pentru drepturile copilului.
În aşteptarea unui răspuns din Ucraina
„Vom cere ca directoarea pensiunii să fie trasă la răspundere penală şi pe viitor să nu mai fie admise astfel de încălcări grave“, a declarat Aurelia Grigoriu. Deocamdată, însă, părinţii nu au primit niciun răspuns de la autorităţile ucrainene care investighează cazul.
Asociaţia familiilor cu copii cu dizabilităţi din Tiraspol întruneşte 250 de familii. În total, în stânga Nistrului trăiesc peste 1.700 de copii cu nevoi speciale.
Articolul a fost realizat în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate“, desfăşurată cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova