Soluţia prin care putem evita procesele lungi şi costisitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Damaschin (stânga), Tatiana Ciaglic şi Victor Cojocari spun că medierea vine să ajute oamenii şi specialiştii din domeniu FOTO: TUDOR IOVU
Elena Damaschin (stânga), Tatiana Ciaglic şi Victor Cojocari spun că medierea vine să ajute oamenii şi specialiştii din domeniu FOTO: TUDOR IOVU

Când avem o problemă cu vecinii, cu rudele, cu partenerii de afaceri, mediatorii sau acei jurişti care negociază în afara sălilor de judecată ne pot fi de folos. În Moldova există peste 200 de specialişti gata să soluţioneze pe cale amiabilă cazuri civile sau penale, dar prea puţini moldoveni apelează la ei.

Chiar dacă medierea ar putea salva bugetele celor care au diverse conflicte, puţine persoane ajung să le treacă pragul practicienilor. „Oamenii nu ştiu de acest serviciu şi merg direct la avocaţi. Deşi avem o lege a mediatorului din 2008, profesia a fost lăsată să se dezvolte singură. Astfel, pentru mulţi specia- lişti, medierea este o a doua profesie“, spune Tatiana Ciaglic, preşedinta Consiliului de Mediere din Republica Moldova.

„De multe ori, oamenii nu se pot înţelege unii cu alţii. Nimeni nu vrea să cedeze pentru a nu părea mai slab. Fiecare vede problema numai în favoarea lui şi vrea ca dreptatea să fie de partea lui. Mediatorii îi ajută pe oameni să colaboreze şi să găsească o soluţie viabilă fără procese de judecată“, o completează colega ei, Elena Damaschin.

FĂRĂ PROBE, DOAR CU DISPONIBILITATEA DE A COMUNICA

Jurista mediază cazuri civile de un an de zile şi susţine că pentru a soluţiona disputele moldovenilor, mediatorii nu cer dovezi sau probe, ci doar disponibilitatea părţilor de a comunica. Unul dintre cazurile cu care se mândreşte este cel în care, prin mediere, a reuşit să convingă tatăl unei minore s-o lase să plece peste hotare, la mama ei. „Un astfel de caz putea să dureze în instanţă şi trei ani de zile, iar costurile puteau fi mari. Am reuşit să găsim o soluţie mai puţin costisitoare şi cu un rezultat pozitiv“, afirmă Elena Damaschin.

Şi Victor Cojocari se laudă cu rezultate similare, însă, potrivit acestuia, moldovenii pun mai mare preţ pe verdictul judecătorului. „Am avut un caz când două persoane au divorţat şi urma să decidă cu cine rămâne copilul şi cine plăteşte pensia alimentară. Pentru că erau departe de Chişinău, le-am oferit consultaţie gratuit, prin Skype. Ulterior, doamna a mers la avocat. A început un proces de judecată, care va dura ceva timp şi pentru care plăteşte mulţi bani“, spune mediatorul.

Mediatorii îi ajută pe oameni să colaboreze şi să găsească o soluţie viabilă fără procese. Elena Damaschin, mediator

CONFIDENŢIAL VS. PUBLIC

Astfel, specialiştii spun că, datorită unui mediator, un conflict ar putea fi soluţionat şi în 15 minute. „Cele mai simple cazuri pot şi soluţionate foarte repede. O mediere costă de la 200 la 1.800 de lei, în funcţie de gravitatea cazului, de câte părţi sunt implicate şi de câte şedinţe e nevoie. În plus, procesul de mediere este confidenţial, pe când judecata este o procedură publică“, spune Victor Cojocari.

JUDECĂTORII AR PUTEA SCĂPA DE MALDĂRUL DE DOSARE

Medierea este o alternativă şi în cazul conflictelor penale uşoare. Mediatorii spun că pot soluţiona conflictele uşoare şi le pot atenua pe cele grave. „M-am ocupat de cazuri în care erau implicaţi copii minori care au sustras anumite bunuri. Prin mediere, banii au fost restituiţi, iar copilul a primit o a doua şansă de a-şi trăi viaţa altfel“, susţine Lucreţia Bolotovici.

„În instanţa de judecată sunt cazuri foarte uşoare, care ar putea fi transmise mediatorilor şi care nu ar mai încărca judecătorii, care şi aşa au zeci de dosare în fiecare zi“, susţine specialista. Mediatorii lucrează la o nouă lege ce le-ar îmbunătăţi situaţia. „Avem nevoie de viziuni clare în mediere. Să fim susţinuţi de stat, dar şi de avocaţi. Avem 21 de birouri în ţară, dintre care mai mult de jumătate nu sunt active. Oamenii trebuie să fie informaţi şi să înţeleagă că mediatorul vine în ajutorul procesului judiciar“, explică Tatiana Ciaglic, preşedinta Consiliului de Mediere.

În instanţa de judecată sunt cazuri foarte uşoare, care ar putea fi transmise mediatorilor, pentru a nu mai încărca judecătorii. Lucreţia Bolotovici, mediator

ÎN STATELE UNITE, AVOCAŢII FAC ŞI MEDIERE

„La noi medierea a apărut prin decizia statului. În alte ţări aceasta a fost o iniţiativă a societăţii. De exemplu, în SUA, avocaţii sunt şi mediatori, iar cazurile mai uşoare le soluţionează prin mediere“, explică Tatiana Ciaglic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite