Sindicatele susţin că guvernul ratează venituri anuale de 15 miliarde de lei la bugetul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii sindicali faţă în faţă cu reprezentanţii FMI FOTO cnsm.md
Liderii sindicali faţă în faţă cu reprezentanţii FMI FOTO cnsm.md

Sindicatele insistă asupra urgentării implementării Planului de acţiuni în vederea minimizării practicii achitării salariilor „în plic” şi „muncii la negru“ şi intensificării activităţii organelor de control în scopul eliminării activităţilor informale, a declarat Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM)

Preşedintele CNSM susţine că Guvernul împreună cu sindicatele au elaborat un Plan de acţiuni în vederea minimizării practicii achitării salariilor „în plic” şi „muncii la negru”. Astfel, a fost modificat Codul muncii în vederea obligării angajatorilor de a aproba statele de personal şi de a le prezenta inspectoratelor teritoriale a muncii.

”Sectorul informal lipseşte bugetul public naţional de circa 15 miliarde lei. Formalizarea a cel puţin 1% din acest sector ar aduce în buget peste 150 milioane lei. Sindicatele insistă asupra urgentării adoptării tuturor actelor de implementare a Planului nominalizat şi intensificării activităţii organelor de control şi anume ajustarea actelor legislative în scopul eliminării activităţilor informale , cum ar fi înregistrarea contractelor individuale de muncă la Inspecţia de Stat a Muncii”, a declarat Budza în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Sindicatele se opun privatizării

Liderul sindical a informat misiunea FMI că CNSM este împotriva privatizării întreprinderilor strategice din domeniul energetic, transportului, comunicaţiilor etc.

”Multe din întreprinderile propuse spre privatizare cu toate că sunt poate mai puţin rentabile au o funcţie strategică pentru Republica Moldova şi populaţie. Înstrăinarea lor poate conduce la creşterea preţurilor /tarifelor la mărfuri/servicii prestate pentru populaţie ceea ce este inacceptabil. Totodată, angajaţii riscă să rămână fără loc de muncă, fără garanţii sociale şi să fie aplicată practica achitării salariilor ”în plic”, a afirmat Budza.

Pe de altă parte, Max Alier, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional în Republica Moldova, a opinat că „privatizarea poate aduce beneficiu întreprinderilor de stat. Activitatea acestor întreprinderi ar putea să se îmbunătăţească, vor creşte salariile şi vor fi oferite locuri noi de muncă”, a specificat Alier.
Şeful misiunii FMI a mai adăugat că stabilitatea în Banca de Economii este foarte importantă pentru imaginea ţării, iar activitatea acesteia trebuie să fie  supravegheată de Banca Naţională a Moldovei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite