„Semnarea Acordului de Asociere de către Moldova reprezintă un pas mic spre UE, dar necesar”. Experţii spun ce urmează după această procedură
0După semnarea de vineri a Acordului de Asociere cu UE, urmează procedura de ratificare în toate parlamentele statelor-membre, plus în cel al Republicii Moldova, şi implementarea acestui document. Asta înseamnă că demnitarii trebuie să depună şi mai multe eforturi pentru a pune în aplicare prevederile tratatului, spun specialiştii. Joi, Acordul de Asociere UE-Moldova ar putea fi ratificat simultan de parlamentele de la Chişinău şi Bucureşti.
„Elitele politice trebuie să înţeleagă că jocul a devenit destul de serios şi e timpul să pună în prim plan interesele cetăţenilor şi să uite de interesele personale sau de cele de partid“, sugerează Victoria Bucătaru, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă.
CAMPANIE DE INFORMARE ŞI IMPLICARE A ÎNTREGII SOCIETĂŢI
Experta în politică externă spune că o parte din prevederile Acordului de Asociere sunt deja implementate. „Este bine că putem să-l îndeplinim provizoriu fără ca acesta să fi fost ratificat. Pe lângă planul de implementare a Acordului de Asociere pentru 2014-2016, urmează ca cei de la guvernare să vină cu o campanie amplă de informare şi educare, prin care să le explice cetăţenilor din toată ţara, chiar şi celor de la Tiraspol, care sunt reglementările şi procedurile noi. Important e ca în acest proces să fie implicată toată societatea, şi organizaţiile neguvernamentale, şi mediul de afaceri. Asta înseamnă să muncim şi mai mult, iar atunci când autorităţile vor merge să depună cererea de aderare la UE, eveniment preconizat la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, din toamna lui 2015, să nu ni se spună că am stat degeaba“, adaugă Victoria Bucătaru.
RESTANŢE ÎN JUSTIŢIE ŞI LUPTA CU CORUPŢIA
Totodată, experta a tradus mesajele oficialilor europeni şi susţine că Bruxelles-ul cere de la Republica Moldova să lupte cu corupţia la nivel înalt, nu doar la nivel mic sau mediu, şi vrea ca reformele din justiţie să fie mai profunde. „UE are prevederi foarte stricte, iar relaţia noastră cu comunitatea europeană nu presupunem doar beneficii. Putem să fim şi penalizaţi dacă nu vom îndeplini anumite prevederi. Pe termen lung, toţi cetăţenii trebuie să fie egali în faţa legii“, menţionează comentatoarea.
Până la monitorizarea la sânge însă, urmează scrutinul parlamentar de la toamnă. „Pentru a-i convinge pe cetăţeni să aleagă vectorul european, cei din alianţă trebuie să dea dovadă de unitate, cooperare, să nu admită conflicte între ei, care am văzut că duc la creşterea euroscepticismului, şi să lucreze în folosul cetăţeanului“, mai spune directorul de programe la Asociaţia pentru Politică Externă.
„UN SUCCES MIC, DAR FOARTE NECESAR“
Despre importanţa votului din noiembrie a vorbit şi fostul ministru român de Externe Adrian Cioroianu, în cadrul emisiunii „Raport secret“, care a spus că „e timpul ca cetăţenii moldoveni să se ajute şi singuri“. „Semnarea Acordului de Asociere de către Chişinău reprezintă un pas mic, dar foarte necesar. Diplomaţia britanică se bazează de vreo 200 de ani pe succese mici care duc într-un final la victorii mari. Nu cred că aderarea Republicii Moldova se va produce nici în şase luni, nici chiar în cinci ani, dar contează drumul pe care se află şi ţinta spre care merge“, a menţionat istoricul.
„Republica Moldova are în momentul de faţă un sistem corupt de anumite vicii ce ţin de economie şi de modul de a face politică. Dacă se menţine pe acest traseu, nu mai contează când va deveni membru efectiv, cu timpul toate se vor îmbunătăţi. Să fim sinceri şi noi am trecut prin acest lucru, iar un rol în dezvoltarea noastră a fost apropierea de Occident“, a susţinut Adrian Cioroianu.
ŞI ÎN CONTINUARE TREBUIE MULTĂ MUNCĂ
„În cinci ani s-a împlinit un vis. Lucrurile nu se schimbă peste noapte. Şi în continuare trebuie multă muncă, trebuie responsabilitate şi înţelepciune, chiar dacă vor mai fi momente grele. Semnarea Acordului de Asociere înseamnă protecţia politică a Uniunii Europene, avantaje economice şi, mai presus de toate, o garanţie a democraţiei şi libertăţii pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova“, a comentat europarlamentarul român Monica Macovei, preşedinta comitetului de cooperare parlamentară Moldova-UE.
Pe 27 iunie, Republica Moldova, alături de Georgia şi Ucraina, a semnat Acordul de Asociere cu UE, care include şi un Acord de Liber Schimb. „Am obţinut o primă victorie pe calea europenizării, însă trebuie să fim conştienţi că schimbări peste noapte nu vor fi. Asocierea cu Uniunea Europeană reprezintă un proces de transformare nu doar a instituţiilor statului, dar şi a deprinderilor şi a mentalităţii noastre“, a declarat premierul imediat după procedura de semnare. Şeful Guvernului a promis cetăţenilor că „vom merge până la capăt pe acest drum şi că vom reveni acasă“.
„Generaţiile viitoare din Moldova, Georgia şi Ucraina îşi vor aduce aminte de aceasta zi istorică. Uniunea Europeană este de partea voastră, astăzi mai mult ca oricând. Suntem alături de voi şi vă recunoaştem integritatea teritorială“, a spus şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. La rândul său, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a menţionat că UE recunoaşte progresul înregistrat de aceste ţări şi, prin aceste acorduri, Europa se angajează să le susţină pe calea lor de transformare. „Este o finalitate logică a ceea ce a început acum 20 de ani, dar nu este punctul final“, a spus Barroso. Cei doi înalţi oficiali UE au subliniat că aceste acorduri nu sunt în detrimentul Rusiei.
Cum au reacţionat partidele: de la cereri de aderare la cele de denunţare
Formaţiunile proeuropene au salutat semnarea Acordului de Asociere, apreciind evenimentul de la Bruxelles drept unul de o importanţă istorică. PLDM, PD, PLR şi PL se declară gata să ratifice cât mai repede acordul şi se angajează să intensifice eforturile pentru ca Republica Moldova să devină membră cu drepturi depline a UE. Partidele de stânga au criticat guvernarea, acuzându-o că a vândut ţara. Socialiştii şi comuniştii au cerut să fie organizat un refendum prin care cetăţenii să fie întrebaţi cu cine să se asocieze Moldova. Potrivit liderului comuniştilor, Vladimir Voronin, Moldova „îşi pierde independenţa politică, economică, socială deoarece, ţara noastră nu este pregătită pentru a face faţă unor cerinţe atât de drastice din partea UE“.