Șapte debutanți în selecționata de tineret a Moldovei Vezi cine poate juca în premieră în echipa lui Curtian!
0Naționala fotbalistică de tineret a Republicii Moldova va participa la Cupa Comunității-2012, turneu cu participarea selecționatelor de tineret din fostele republici ex-sovietice.
Pentru partidele din cadrul competiției care va fi găzduită de orașul rusesc Sankt Petersburg, antrenorul echipei noastre, Alexandru Curtian a convocat un număr de 19 jucători.
Din șirul acestora șapte jucători vor avea posibilitate pentru prima dată să îmbrace echipamentul tricolorilor. Astfel, potrivit site-ului oficial al federației de fotbal, vor putea debuta la selecționata de tineret: Ion Prodan, Eugen Golovco și Sergiu Matei (toți de la Zimbru Chișinău), Eugen Cociuc, Eugen Zasavițchi și Adrian Apostol (toți de la Dacia-2 Buiucani Chișinău) și Igor Dima (Sheriff Tiraspol).
În afara celor enumerați, în lotul nostru mai sunt incluși: Victor Dimov (Academia UTM Chișinău) și Denis Rusu (CSCA-Rapid Ghidighici) - portari; Alexandru Scripcenco (Iskra-Stal Râbnița), Alexandru Leu și Ion Jardan (ambii CSCA-Rapid) și Serghei Diulgher (FC Tiraspol) - fundași; Artiom Haciaturov (Sheriff), Mihai Plătică și Radu Gânsari (ambii Academia UTM) și Gheorghe Nicologlo (FC Tiraspol) - mijlocași; Constantin Iavorschi și Maxim Antoniuc (ambii Iskra-Stal) - atacanți.
Potrivit programului Cupei Comunității-2012, în faza grupelor tricolorii vor juca împotriva Ucrainei (19 ianuarie), Letoniei (21 ianuarie) și Kârgâzstanului (22 ianuarie). În perioada 24/29 ianuarie vor avea loc partidele din cadrul etapei play-off.























































