Recrutau copii de pe Internet cu scopul exploatării sexuale. Un cuplu din Chişinău riscă până la 20 de ani de închisoare pentru trafic de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii au reţinut miercuri, 25 octombrie, un fost angajat al Trupelor de Carabinieri şi pe concubina acestuia. Aceştia sunt suspectaţi de comiterea traficului de copii în scop de exploatare sexuală comercială, prin abuz de vulnerabilitate a persoanei, exprimată prin situaţia precară din punct de vedere al supravieţuirii sociale.

Suspecţii recrutau persoane minore prin intermediul portalurilor „WEB” şi le adăposteau într-un apartament din municipiul Chişinău. Ulterior, plasau anunţuri pe site-ul 999.md cu pozele minorelor, acestea fiind apoi supuse exploatării sexuale contra plată de către mai mulţi bărbaţi.

În prezent se întreprind acţiuni pentru identificarea tuturor victimelor şi stabilirea cuantumului veniturilor obţinute de către bănuiţi.

Cei doi sunt reţinuţi pe un termen de 72 ore, după care vor fi înaintate demersuri pentru plasarea acestora în arest preventiv pe un termen de 30 zile.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani.  

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite