Reacția Moscovei la retragerea licenței Moldovagaz este ,,plină de falsuri”, afirmă reprezentantul unei instituții strategice de la Chișinău
0Alexandru Slusari, membru al consiliului de administrație al companiei Energocom, care va furniza gaze naturale după retragerea licenței companiei Moldovagaz, al cărei acționar majoritar este Gazprom, susține că concernul rus a avut o reacție bazată pe falsuri și informații manipulatorii.

Alexandru Slusari subliniază că acuzația Gazpromului, potrivit căreia Chișinăul distruge compania Moldovagaz, este absolut manipulatorie, are un caracter politic și este destinată unui public care nu cunoaște situația reală.
,,Reprezentanții Gazpromului și a Moldovei Gaz cunosc foarte bine că compania rămăne cu multe afaceri diversificate în Moldova, cum ar fi serviciile de distribuție a gazului, chiria gazoductelor, o grămadă de stații de alimentare cu metan și energia regenerabilă. Așa că afirmația privind distrugerea concernului Moldova Gaz la moment сильно преувеличена (n.r.-foarte exagerată).Altă acuzație. Chipurile Guvernul Republicii Moldova a implementat o serie de mecanisme care au dus, în final, la reorganizarea forțată a Grupului Moldovagaz, privarea efectivă a SA „Moldovagaz” de dreptul de a dispune liber de activele. Adică , este vorba că compania a fost impusă să respecte pachetul III Energetic, care este obligatoriu pentru orice țară, care intenționează să integreze în UE. Apropo, în toate statele Uniunii Europene , unde activează Gazprom prin companiile sale, acesta fără multe întrebări s-a conformat cerințelor legislației europene în domeniul energetic. Iar în Republica Moldova implementarea pachetului III a fost amânată nu odată, începănd cu 2010”, a notat acesta pe pagina sa de Facebook.
,,Falsă și ipocrită”
În ceea ce privește pretinsă datorie a Moldovagaz față de Gazprom, care nu a fost confirmată de un audit internațional realizat la solicitarea Chișinăului, Alexandru Slusari susține că este ,,cea mai cinică abordare. Că sărmanul concern Gazprom întotdeauna a fost partener de încredere, care a urmărit doar scopuri comerciale în raport cu Republica Moldova. Însă, cei din Chișinău sunt așa de răi și nu au achitat 709 milioane dolari. Atunci concernul a fost nevoit să oprească livrarea gazelor. Să nu între gigant gazos în pierderi. Mai nu plăngi de milă, dacă nu cunoști despre furnizarea timp de 30 de ani a gazelor în gaura neagră sub denumirea Transnistria. Voi, cei de la Gazprom, nu ați cerut de acolo nici un bănuț, iar datoriile , care au ajuns la aproape 13 MILIARDE DOLARI, ați băgat contrar tuturor standardelor de contabilitate la contul extrabilanțier la Moldova Gaz. Conform contractului de furnizare a gazului juridic responsabil pentru livrarea gazelor în Transnistria este Moldova Gaz. Păi cine distruge aceasta compania ? Voi sau Guvernul RM ? Iar cele 709 milioane dolari nu este altceva pentru voi decăt отмазка. Da, este litigiul pe aceasta suma. Există un audit, efectuat la comanda Guvernului Republicii Moldova, care Gazprom nu a recunoscut. Însă, juridic fiecare an prin actele de verificare Moldova Gaz recunoaște aceste datorii față de Gazprom. Iar autoritățile din Chișinău nu știu de ce mai departe nu se mișcă cu acel audit. Altă întrebare, ca voi, cei de la Gazprom, nu odată ați încercat să băgați aceste datorii de la Moldova gaz către bugetul de stat a Republicii Moldova. Am văzut aceasta condiție camuflată în acordul de împrumut, promovat insistent de Dodon în 2020, care a fost anulat de Curtea Constituțională. A fost proiectul unui acord special între Gazprom și Guvernul RM, care nici prim-ministru Chicu nu l-a acceptat. Așa că teza voastră cu datorii este cea mai falsă și ipocrită”, a adăugat membrul consiliului de administrație al companiei Energocom.
,,Bâta politică”
În opinia acestuia, Gazprom se va răzbuna, subliind că Chișinăul trebuie să se pregătească pentru ,,un atac masiv”.
,,Cu certitudinea, cei de la Gazprom deja au scos și o să mai scoate un teanc de titluri executorii din așa zis arbitraj de la Moscova, care posibil prevăd încasarea datoriilor și a Transnistriei. Probabil vor fi încercările sechestrării gazoductelor și trecerea acestora în proprietatea Gazpromului, precum și impunerii datoriilor pe seama bugetului RM. Și acțiuni mai dure în caz de rezistență noastră. Putem aștepta că acest litigiul economic va fi folosit și el în scopul destabilizării situației, întrucăt Gazprom deja mulți ani este în primul rănd bâta politică în strategia expansionistă a Federației Ruse”, a conchis Alexandru Slusari, membru al consiliului de administrație al companiei Energocom de la Chișinău.
Concernul rus Gazprom a venit cu o reacție la câteva zile după ce Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis ca furnizarea gazelor în Republica Moldova să fie preluată de Energocom, companie deținută de stat.
Compania rusă a criticat decizia ANRE, invocând o pretinsă datorie a Moldovagaz față de Gazprom, care nu a fost confirmată de un audit internațional realizat la solicitarea Chișinăului.
Mai mult, Gazprom a acuzat Guvernul moldovean că a luat mai multe măsuri în detrimentul companiei Moldovagaz, acuzații la care Executivul nu a oferit deocamdată un punct de vedere.