Procurorii vor cere autorităţilor din SUA extrădarea lui Plahotniuc. După cinci amânări, Curtea de Apel a menţinut mandatul de arestare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Chişinău a respins recursul avocaţilor lui Vladimir Plahotniuc şi a menţinut decizia Judecătoriei Chişinău, oficiul Ciocana, care a emis mandat de arestare pentru 30 de zile în privinţa acestuia, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

Prin urmare, la această etapă, potrivit legii, PCCOCS urmează să expedieze autorităţilor Statelor Unite ale Americii toate materialele ce-l vizează pe Vladimir Plahotniuc, în vederea extrădării acestuia.

Menţionăm că, examinarea recursului învinuitului fusese stabilită iniţial pentru data de 28 mai curent, însă a fost amânată de cinci ori, la cererea avocaţilor acestuia. 

Amintim că pe 22 mai 2020, PCCOCS a obţinut în instanţa de judecată emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Vladimir Plahotniuc. Emiterea acestei măsuri preventive a fost precedată de înaintarea învinuirii de către procurori în privinţa acestuia, pe capetele de acuzare enunţate de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în briefingul de presă din 18 mai 2020: escrocherie, spălare de bani, organizarea şi conducerea organizaţiei criminale. Pentru aceste infracţiuni,legislaţia prevede până la 15 ani de închisoare.

 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite