Primele tendințe importante ale sezonului rece. VEZI ce nu trebuie să-ți lipsească din garderobă
0Rapid, dar sigur, sezonul rece se apropie și deja podiumurile s-au umplut de noile colecții ale designerilor pentru toamna-iarna 2011-2012. Vezi ce surprize te așteaptă în sezonul care vine.
Culoarea sezonului rece: roșu
Majoritatea designerilor au prezentat, spre fericirea tuturor fashionistelor din lume, cel putin o ținută în culoarea roșie. Se pare că sezonul rece i-a inspirat pe toți, astfel că nu trebuie să lipsească din garderoba noastra. Nu are importanță ce alegi dar trebuie să ai cel puțin o piesă vestimentară roșie în această toamnă.
Combinatia de culori a sezonului rece: galben muștar cu albastru electric
Aflate și ele in lista de culori must-have a sezonului, galbenul muștar și albastrul electric reprezintă combinația vedetă a sezonului rece. Aceste două nuanțe se regăsesc atât individual cât și combinate în multe dintre ținutele propuse de designeri, fie evidente, fie în mici detalii interesante care pictează ținuta cu mult farmec.
Imprimeul sezonului rece: alb-negru
Daca în timpul verii imprimeurile se vor pline de culoare, intense, inspirate de natura vie și luminoasă, în sezonul rece imprimeurile sunt mai simple, inspirate de culorile toamnei sau ale iernii. Se pare ca cele inspirate de iarnă primează, și este musai să avem în garderoba noastră o piesă vetimentară cu imprimeu alb-negru.
Detaliul principal al sezonului rece: buzunarele
Buzunarele, ca și detalii practice, le regăsim cel mai des la hainele de iarnă sau la pantaloni. Însă în sezonul rece 2011-2012 le regăsim peste tot, mai ales în cazul rochiilor și al fustelor. Astfel, acestea tind să devină piese vestimentare mult mai casual, mult mai ușor de asortat, iar ținutele construite capătă accente masculine, dar chic.
Tinuta sezonului rece: deux-pieceul gri
Indiferent de stilul tău, indiferent de ocazie, deux-pieceul gri este ținuta must-have în sezonul rece 2011-2012. Designerii ne oferă atât de multe opțiuni, de le cele mai elegante costume cu fuste stilou, pentru o zi la birou, la costume cu pantaloni nonconformiste.
Paltonul sezonului rece: clasic dar colorat
Ca în orice sezon rece, ne îndreptăm atenția spre hainele groase, iar pentru ținute elegante spre paltoane. Anul acesta croielile sunt clasice, în linii drepte sau ușor evazate, cu două sau un singur rând de nasturi, însă diferența o face culoarea. Aceasta trebuie să fie cât mai intensă, mai deosebită, căci ea este cea care trebuie să îți dezvăluie personalitatea.
Haina sezonului rece: haina de blană
Blana este iar în centrul atenției în sezonul rece. În culori intense sau în nuanțe naturale, albă sau neagră, o haină de blană este potrivită unei ierni friguroase și unei garderobe la modă. Partea cea mai frumoasă este ca o haină de blană este o adevarată investiție. Totuși poți să investești în hainele din blană artificială căci acestea sunt mult mai accesibile și, în plus, nici marile case de modă nu se feresc să le promoveze.
Puloverul sezonului rece: cardiganul lung
Cu nasturi sau fără, cu fermoar sau cu multe buzunare, cu imprimeuri hibernale sau în nuanțe intense, cardiganurile lungi sunt un must-have în acest sezon rece. Le iubim pentru că sunt foarte practice, pentru că pot fi asortate cu ușurință oricărei ținute și pentru că nu trebuie să ne golim portofele când le cumpărăm. Să nu mai spunem că sunt o investiție care îți va fi de folos și în această toamnă dar și primăvara.
Rochia sezonului rece: retro
Decolteu barcuță, linii simple și drepte - rochia anilor `80 este cea care primeaza în majoritatea colectiilor. Practică dar feminină, oferă numeroase opțiuni de asortare și se potrivește perfect cu anotimpurile reci. O poti purta atât într-o ținută casual, cu ghete îmblănite dar și în ținute elegante cu pantofi clasici sau retro, cu toc gros.
Pantalonul sezonului rece: larg și confortabil
Nu întotdeauna, în modă, cuvântul confort are semnificația clasică pe care o cunoaștem cu toții. Însă, de data aceasta putem spune că pantalonii preferați de designeri pentru acest sezon rece sunt într-adevăr confortabili. Ai atât de multe modele încât este aproape imposibil să nu găsești un pantalon larg și confortabil care să se potrivească personalității tale: clasic din stofa, pană, masculin sau sport.
Fusta sezonului rece: fusta stilou
Dacă nu ai încă o fusta stilou în garderobă, atunci este momentul să o cumperi, pentru că podiumurile sunt pline de acest model. Lungă, până în dreptul genunchilor, strâmta pe coapse, sexy și senzuală, fusta stilou vine într-o multitudine de culori și materiale în acest sezon. Se poartă atât materialele lucioase cât și cele clasice, nuanțele metalizate dar și nemuritorul negru, animal printurile și chiar și pielea.
Pantofii sezonului rece: cu toc gros
Retro este cuvântul care, cu siguranță, nu va pieri foarte curând din lumea modei. Ne-o demonstrează tendințe de bază în materie de încălțăminte în sezonul rece 2011-2012, mai exact pantofii cu toc gros. Și aici ai foarte multe variante, de la modele clasice la modele Mary Jane reinterpretate. Un lucru este cert, dacă vrei să fii cu adevărat în tendințe cumpără o pereche într-o culoare deosebită.
Ghetele sezonului rece: din piele de reptilă
Iar dacă frigul începe să se instaleze și trebuie să apelezi la ghete, botine sau cizme trebuie să știi că în acest sezon rece se poartă pielea de reptile pentru astfel de modele. Culoarea este mai puțin importantă, nici forma, nici tocul nu contează. Opteaza pentru pielea de reptila și nu vei da greș.
Geanta sezonului rece: geanta cu mânere scurte
Modele de genți din acest sezon rece sunt foarte multe, foarte diverse și incredibil de colorate. Însă un model a ieșit clar în evidență: geanta cu mânere scurte. Fie că preferi un model clasic sau unul mai nonconformist, fie că ai nevoie de o geantă încăpătoare sau doar de linia elegantă a unei genți micuțe, trebuie să ai în garderobă un astfel de model.
Tu de care dintre aceste tendințe vei ține cont în sezonul rece?
Sursa: divahair.ro