Primăria Chişinău va sesiza Procuratura privind calitatea asfaltării Blvd Ştefan cel Mare şi Sfânt
0Calitatea executării lucrărilor de asfaltare pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt este una proastă. Cel puţin aşa o califică primarul general al capitalei, Ion Ceban, în urma unui raport de expertiză făcut în perioada noiembrie 2019-martie 2020. Primarul apune că va merge cu acest raport şi la Procuratura Generală, transmite IPN.
Potrivit edilului, compania care a fost selectată să facă lucrările de asfaltare a porţiunii de drum a început aceste lucrări cu întârziere. Expertiza confirmă că lucrările au fost realizate prost. Probleme există şi pe bulevardul Ştefan cel Mare, şi pe Constantin Negruzzi. Ion Ceban crede că Primăria a ratat cele şapte milioane de euro cât a costat acest proiect.
Expertiza a identificat multiple crăpături transversale şi longitudinale, desprinderea masei de uzură. În staţii s-a denivelat stratul de asfalt. Primarul consideră că acest lucru s-a întâmplat pentru că nu a fost aleasă corect reţeta de masă asfaltică. Nu a fost respectată proporţia între conţinutul de piatră spartă şi conţinutul de bitum. Ion Ceban consideră că acest lucru s-a făcut intenţionat de către compania care a executat lucrările.
Edilul a precizat că responsabilă de această situaţie este şi compania care a supravegheat lucrările (care nu este din Republica Moldova, dar are angajaţi locali), dar şi conducerea de la acea etapă a Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie.
Primarul a mai spus că nu pot fi recuperate sursele de finanţare a contractului pentru că a fost depăşit termenul de reacţie. În anumite condiţii, se poate miza doar pe garanţia de 5% (275 de mii de euro). Aceşti bani pot fi cheltuiţi pentru repararea făgaşelor şi a gurilor de captare fluvială.