PLDM propune drepturi speciale pentru alegătorii din diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii Partidului Liberal Democrat au înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede introducerea unui articol nou în Codul Electoral, intitulat: „Drepturile speciale ale alegătorilor din diaspora”.

Potrivit prevederilor propuse, în cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale, dar şi al referendumului republican, orice cetăţean al Republicii Moldova cu drept de vot şi care se află în străinătate să poate vota la orice secţie de vot constituită în afara ţării, indiferent de statutul aflării sale pe teritoriul statului respectiv, transmite IPN.

Într-o conferinţă de presă, şeful fracţiunii PLDM, Tudor Deliu, a declarat că se propune ca cetăţenii din diasporă să poată vota cu buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova, buletinul de identitate provizoriu cu menţiunea privind cetăţenia Republicii Moldova, dar şi cu paşaportul pentru intrare-ieşire din ţară. O altă propunere este ca alegerile să fie organizate peste hotare două zile la rând – sâmbătă şi duminică sau în orice alte două zile consecutive indicate în actul de stabilire a alegerilor. Pentru fiecare zi de alegeri, biroul electoral al secţiei de votare ar urma să întocmească procese verbale separate privind rezultatele votării.

În proiect, PLDM propune ca secţiile de votare constituite în afara ţării să fie asigurate cu cel puţin cinci mii de buletine de vot, şi nu trei mii, cum este în prezent. Liberal-democraţii mai propun ca şi cetăţenii din diasporă să aibă posibilitatea să-şi finanţeze candidatul sau partidul favorit, cu cel mult cinci salarii medii lunare pe economie pe parcursul unui an.

Tudor Deliu a declarat că, potrivit ultimelor date prezentate de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, numărul de cetăţeni aflaţi peste hotarele ţării în anul 2016 era de 805,5 mii persoane, ceea ce reprezintă 21% din numărul total al populaţiei Republicii Moldova. Totodată, potrivit altor date, constatate de către Comisia de la Veneţia, la sfârşitul anului 2017, numărul real de alegători, cetăţeni ai Republicii Moldova, aflaţi peste hotare permanent sau temporar constituie 1/3 din numărul de alegători incluşi în listele electorale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite