Pavel Filip, la o discuţie „sinceră şi caldă” cu Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pavel Filip via Facebook
FOTO Pavel Filip via Facebook

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere duminică, 16 decembrie, la Chişinău, cu fostul preşedintele al României Traian Băsescu. Prim-ministrul nu a oferit prea multe detalii despre discuţia dintre cei doi oficiali, în schimb acest lucru la făcut fostul lider de la Cotroceni.

„O discuţie sinceră şi caldă cu un bun prieten al Republicii Moldova, Traian Băsescu. I-am mulţumit încă o dată pentru ajutorul oferit de România, inclusiv în perioada în care a fost preşedinte. Continuăm să muncim pentru apropierea celor două maluri”, a scris Pavel Filip pe pagina sa de Facebook.

De partea cealaltă, Traian Băsescu susţine că subiectul discuţiei a fost legat în principal de relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. 

„I-am împărtăşit premierului câteva elemente din propria-mi experienţă europeană dar şi punctul meu de vedere legat de motivele suspendării asistenţei financiare pentru R.Moldova de către Comisia Europeană şi anume:
1.Modificarea legii electorale şi nerespectarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia cu privire la modificările ce trebuie aduse legii;
2.Invalidarea de către justiţie a mandatului de primar al Chişinăului, câştigat prin vot de Andrei Năstase”, a scris Traian Băsescu într-o postare pe Facebook.


Potrivit lui Băsescu, în discuţie „a fost abordat şi subiectul unirii Republicii Moldova cu România, făcând o trecere în revistă a problemelor interne inclusiv Transnistria, Găgăuzia sau Taraklia”.

Traian Băsescu a venit în aceste zile în Republica Moldova pentru a participa la Congresul Republican al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), în cadrul căreia fostul preşedintele român deţine funcţia de preşedinte de onoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite