Moldoveni blocați în zona de conflict din Orientul Mijlociu cer ajutorul autorităților. Chișinăul condamnă atacurile Iranului
0Cetățenii moldoveni blocați în zona de conflict din Orientul Mijlociu cer ajutorul autorităților, iar responsabilii Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău au înregistrat zeci de solicitări prin intermediul misiunilor diplomatice din statele afectate.

Responsabilii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău subliniază că opt moldoveni aflați în Israel au cerut asistență consulară, cinci- din Qatar și Kuweit, prin intermediul misiunilor diplomatice, iar alți doi-din Emiratele Arabe Unite. Solicitările vizează, inclusiv probleme legate de cazarea cetățenilor moldoveni.
Totodată, au fost înregistrate 96 de apeluri telefonice care nu au necesitat intervenție consulară, fiind oferite exclusiv informații privind instrucțiunile de securitate, situația spațiului aerian și alte clarificări operative.
De asemenea, reprezentanții Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova menționează că celula de criză activează ,,în regim permanent, în contextul evoluțiilor de securitate din Orientul Mijlociu. Situația regională rămâne complexă și volatilă, cu atacuri repetate cu rachete și drone, iar în anumite zone spațiul aerian este închis sau afectat”.
,,Potrivit informațiilor confirmate de misiunile diplomatice ale Republicii Moldova, nu sunt înregistrate victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor Republicii Moldova în statele monitorizate”, au menționat reprezentanții MAE.
Recomandările MAE moldovean
Între timp, funcționarii moldoveni le recomandă cetățenilor aflați în zona de conflict să:
– evite deplasările neesențiale în zonele afectate;
– verifice permanent statutul zborurilor;
– respecte instrucțiunile autorităților locale;
– păstreze legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova;
– se informeze exclusiv din surse oficiale”, au conchis reprezentanții MAE.
Chișinăul condamnă atacurile Iranului
Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a menționat că „Republica Moldova condamnă ferm atacurile Iranului asupra suveranității și integrității teritoriale a statelor din Orientul Mijlociu: Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit, Iordania, Oman, Arabia Saudită”. Poziția a fost făcută publică într-o postare pe platforma X.
Iar ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman, a afirmat pentru „Adevărul” că siguranța moldovenilor aflați în statul aflat în conflict depinde de respectarea măsurilor de protecție, iar una dintre cele mai importante este aflarea în adăposturi în timpul atacurilor cu rachete sau drone.
În Israel se află aproximativ 15.000 de cetățeni moldoveni, răspândiți în diferite regiuni ale țării, unde în prezent au loc atacuri la nivel național, a mai subliniat ambasadorul Republicii Moldova în această țară.
„Comunitatea moldovenilor este răspândită pe întreg teritoriul țării: centru, sud și nord. Din păcate, atacurile au loc pe tot teritoriul israelian. Prin urmare, condițiile de securitate sunt similare peste tot”, a adăugat diplomatul.
Alex Roitman afirmă că majoritatea moldovenilor își păstrează calmul, cu excepția celor care se află de puțin timp în acest stat și care s-au confruntat pentru prima dată cu un conflict militar, panicându-se la izbucnirea acestuia.
„Trebuie să remarc faptul că cetățenii noștri, în mare parte, își păstrează calmul și nu se dedau panicii. Desigur, există și cazuri ale unor persoane care au ajuns pentru prima dată într-o asemenea situație de conflict militar, așadar au fost puțin speriate de cele ce se petrec. Totodată, în urma discuțiilor, au revenit la calm și au înțeles că trebuie respectate măsurile de precauție pentru a-și proteja viața”, a conchis ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman.
Ambasadorul a dezvăluit că, în Tel Aviv, unde se află în prezent, străzile sunt pustii în mare parte a timpului, iar oamenii, care se ascund în adăposturi, ies doar în pauzele dintre rachete, care sunt însă foarte rare. Dar când sună sirenele, toate persoanele revin rapid în adăposturi.
Statele Unite și Israel au lansat sâmbătă dimineață o ofensivă militară coordonată împotriva Iranului, vizând „zeci de obiective militare” în Teheran și alte orașe, inclusiv Isfahan, Tabriz, Karaj, Qom, Kermanshah și Ilam. Operațiunea este denumită „Furie Epică” de Pentagon și „Răgetul Leului” de armata israeliană, având scopul declarat de a neutraliza amenințările iraniene și de a distruge infrastructura de rachete și militară a regimului de la Teheran. La scurt timp după atacurile inițiale, Iranul a lansat o serie de contra‑atacuri cu rachete și drone către Israel și către baze militare americane din regiune, precum cele din Qatar, Bahrain sau Emiratele Arabe Unite.























































